Miercuri, 11 Ianuarie 2023 | Bacau | Comenteaza
Paradox: în timp ce a anunțat un buget record de 1 miliard de lei în 2023 pentru municipiul Bacău, ocupantul scaunului de primar a prevăzut fabuloasa sumă de 0 (ZERO) lei pentru bursele elevilor în proiectul publicat pe site. Se pare că nu a învățat nimic din experiențele anilor trecuți, când a fost nevoie de petiții, proteste, amendamente și plângeri penale ca să respecte un drept legal al elevilor băcăuani. Unul dintre subiectele pentru care am fost exclus din USR tocmai acesta a fost: că i-am forțat public mâna primarului să dea elevilor bursele prevăzute de Legea Educației. Mi-am asumat, am avut și încă am de suferit, dar știu că am făcut ceea ce trebuie. Iar anul acesta am de gând să fac același lucru, alături de colegii din Consiliul Local, dacă edilul crede că poate ocoli plata burselor școlare.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Agenda evenimentelor din Bacău (22-24 septembrie 2023)
- Video: verificăm dacă terenurile de sport sunt deschise – prima tură
- Athletic Park, aprobat și scos la licitație
- Agenda evenimentelor din Bacău (15-17 septembrie 2023)
- Ședința Consiliului Local Bacău din 15 septembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Aciduzzu on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- H on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- Alin on Foto: plimbare în Delta Bacăului
- Kristofer on Apel către europarlamentarii români: votați Legea pentru refacerea naturii!
- Gregorian Pamfil on Apel către europarlamentarii români: votați Legea pentru refacerea naturii!
- Kross on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023
- Kristofer on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023
- Kross on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023