Joi, 26 Septembrie 2019 | Bacau | Comenteaza
În timp ce alții sunt ocupați cu inaugurarea de statui și concerte de pian cu onorarii de 10.000 de euro din banii băcăuanilor, la ședința de astăzi a Consiliului Local al municipiului Bacău eu am adus în discuție situața financiară a orașului, plecând de la următoarea întrebare: acest document trimis la Guvern a fost realizat la mișto de primarul Cosmin Necula sau noi chiar suntem aproape de un faliment? Conform acestei note, gaura din bugetul local ar fi de, țineți-vă bine, circa 160 de milioane de lei, bani pe care admimistrația Necula îi cere de la nivel central ca să treacă cu bine următoarele luni, deci iarna. În timpul acesta, de la bugetul local sunt decontate asocieri directe (festivaluri, concerte, chermeze ale unor asociații) de milioane de lei, datornicii sunt iertați prin amnistii fiscale de creanțe care pot ajunge chiar și la un milion de lei (vezi Eco Sud), iar primarul plătește Societății de Servicii Publice Municipale lucrări supraevaluate (o spune chiar raportul Curții de Conturi pe care pesediștii nu vor să îl discutăm în plen) pe bandă rulantă. P.S.: cel mai mult mă amuză că primăria cere 8 milioane de lei de la Guvern pentru a achita datoria pe care o are tot la Guvern ca urmare a rezilierii contractului de finanțare europeană pentru Insula de Agrement după ce actuala administrație nu a fost capabilă să finalizeze și să facă proiectul funcțional în perioada iulie 2016-decembrie 2018. P.S. 2: adresa o am de la surse din MDRAP, cumva uluite de această sumă de bani avansată de municipalitatea băcăuană. Dacă suma e reală, falimentul bate la ușa. Dacă este exagerată, primarul Necula pregătește un fel de scenetă prin care să dea vina pe Guvern pentru nereușitele sale administrative.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 noiembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Agenda evenimentelor din Bacău (24-26 noiembrie 2023)
Comentarii recente
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
- Teo on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități