Marti, 10 Septembrie 2019 | Tineret | Comenteaza
Apel către toți elevii băcăuani (și numai) care au împlinit 18 ani și care vor să pună umărul la un act educațional mai corect, mai bine finanțat, de calitate: candidați pentru funcția de reprezentant al elevilor în Consiliul de Administație al liceului vostru! Toate deciziile care contează într-o unitate de învățământ se iau în Consiliul de Administrație: bugetul școlii, lista de achiziții, bursele școlare, planul de investiții, regulamentul intern, materiile opționale, orarul, administrarea bazei materiale și chiar poate propune eliberarea din funcție a directorului etc. Astăzi și mâine se depun candidaturile (la comisia alcătuită din reprezentanții Consiliului Elevilor), iar săptămâna viitoare au loc campania electorală și alegerile. Vă încurajez să candidați și să vă implicați! Nu de alta, dar ca reprezentant al Consiliului Local în diferite CA-uri ale unităților de învățământ din Bacău, am dat peste elevi nu doar fricoși, ci chiar obedienți față de conducerea unității de învățământ. Un astfel de elev vreți să vă reprezinte în organul care conduce școala sau vreți să aveți garanția că problemele voastre ajung la masa unde se iau deciziile? Ține de voi, candidați pentru Consiliul de Administrație al liceului vostru! P.S.: valabil și pentru liceele tehnologice (s-a modificat Legea Educației) P.S. 2: în special pentru unitățile de învățământ din mun. Bacău, voi monitoriza cu mare atenție aceste alegeri.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea