Ce-mi doresc la fix 22 de ani

Miercuri, 18 Martie 2015 | Pareri personale | 2 comentarii

Azi se fac 22 de ani de când m-am născut. Trece atât de repede vremea încât parcă ieri petreceam prima zi de naștere cu blog la purtător, lucru care se întâmpla pe la 14 ani. 8 ani de blogging, 8 ani de scris aproape zilnic, 8 ani de activități, proiecte și oameni care m-au ajutat și m-au făcut să fiu ceea ce sunt astăzi: un tânăr care spune lucrurilor pe nume și care acționează când crede că ceva nu e ok.

Mă bucur că până acum am avut condițiile, răbdarea și încrederea să fac exact lucrurile pe care mi le doresc, fără să fiu forțat de cei din jurul meu să o apuc într-o anumită direcție. Cred că din acest punct de vedere sunt foarte norocos. Pentru asta, ai mei merită mai mult decât un simplu mulțumesc. Merită să vadă că ceea ce îmi doresc eu se și întâmplă, iar în sensul ăsta au apărut semnale, zic eu, pe parcursul anilor de liceu, dar și acum, în studenție. Drumul e lung și pentru mulți pare o nebunie.

partia nemira slanic moldova 2015 (23)

Mai în glumă, mai în serios, să vă spun ce vreau la 22:

  • piste pentru biciclete în Bacău, dar și-n București;
  • transparență totală în școli și universități față de elevi respectiv studenți;
  • activiști pentru drepturile tinerilor în fiecare județ;
  • un sediu în București pentru o asociație națională de tineret;
  • să port cât mai puțin cravată/papion;
  • cât mai multe evenimente și festivaluri trance;
  • să fac o plimbare până la Istanbul cu un BMW M5;
  • să văd live un F22 Raptor și să urc în Air Force One;
  • să mixez muzică trance pentru sute/mii de oameni;
  • să-mi refacă cineva internetul de la Telekom (a trecut deja o lună);
  • o cadă de popcorn;
  • mai mulți bloggeri constanți și cunoscuți care să dezbată teme serioase;
  • lideri de tineret care nu sunt oportuniști;
  • să câștig dezbaterea de mâine;
  • o temă responsive de WordPress care să semene cu cea de acum;
  • cât mai mult soare;
  • un subiect pentru lucrarea de licență care să-mi folosească pe viitor;
  • să nu particip la războiul altora;
  • un job care să excludă programul fix și sarcinile repetitive.

Evident, toatea astea pe lângă sănătate (că-i mai bună decât toate), “iubire” și “înțelepciune”.

Vă mulțumesc tuturor pentru urări!

2 comentarii la “Ce-mi doresc la fix 22 de ani”

  1. Ovidiu 18 Martie 2015 at 21:54 Permalink

    Fain “22nd birthday bucketlist”! Mult succes și să le ai bifate pe toate la anul fix pe vremea asta 😉

  2. Mihai 19 Martie 2015 at 08:58 Permalink

    Un an e cam putin sa ti le indeplinesti pe toate, mai ales in partea cu activistii si cu sediul. Dar nu pot decat sa-ti urez sa ti le indeplinesti pe toate, mai devreme sau mai tarziu. La multi ani!


Lasa un comentariu la Mihai