Search results for "consiliul elevilor"

Am semnat și îmi asum scrisoarea de angajament pentru educație lansată de Consiliul elevilor

Luni, 27 Iulie 2020 | Initiative personale | 1 comentariu

scrisoare angajament educatie ghinghes

Am acceptat invitația Consiliului Național al Elevilor (CNE) de a semna scrisoarea de angajament prin care îmi asum o serie de obiective pentru dezvoltarea învățământului la nivel local, în calitate de consilier local și candidat susținut de Alianța USR PLUS ca viceprimar pentru Primăria Bacău.

O parte dintre obiectivele propuse de Consiliul elevilor au fost abordate de mine în acești patru ani de mandat, dar și anterior, ca activist civic și reprezentant al elevilor la nivel județean. Mai mult >>

Asociația Pro Democrația: Consiliul Elevilor, nefuncțional

Miercuri, 8 Iulie 2015 | Tineret | Comenteaza

ag-consiliul-national-al-elevilor-bucuresti-2015-4

La finalul anului trecut, Asociația Pro Democrația (APD) a realizat, în cadrul proiectului Fii SIR! – Student Implicat de România, un studiu privind implicarea civică a tinerilor și a descoperit, printre multe alte realități interesante, un lucru pe care eu, Academia Tinerilor și mulți alți oameni interesați de sectorul de tineret îl știm de ceva vreme: Consiliul Național al Elevilor este nefuncțional. Mai mult >>

De ce alegerile pentru Consiliul Elevilor sunt un lucru bun

Miercuri, 22 Octombrie 2014 | Bacau | Comenteaza

Terenuri de sport - Vranceanu

Am susținut mereu că esența Consiliului Național al Elevilor (cu toate substructurile sale – CRE, CJE, CȘE) stă în alegerile anuale pentru că elevii trebuie să învețe să voteze, că este important să facă o alegere și nu în ultimul rând să se obișnuiască cu acest exercițiu, analizând programele și lucrurile pe care unii sau alții le promit. Efectele acestui exercițiu democratic, că până la urmă asta reprezintă acest întreg proces electoral, se vor vedea peste ani de zile. Mai mult >>

Consiliul Elevilor, încotro? Ministerul Educației, depășit de situație?

Marti, 30 Septembrie 2014 | Pareri personale | 6 comentarii

consiliul elevilor vizita ministerul educatiei

Ce se întâmplă, oare, cu structura în care am aflat ce este spiritul civic și implicarea în comunitate? La doi ani de când am încheiat socotelile oficiale cu Consiliul Național al Elevilor, în care am investit enorm și am luptat pentru interesele elevilor, tind să mă delimitez de această organizație din cauza ilegalităților care se comit la vârful ei.

Mai mult >>

Start campaniei de promovare a alegerilor din Consiliul elevilor

Joi, 3 Octombrie 2013 | foto, Pareri personale | 2 comentarii

promovare Consiliul elevilor seniori timisoara 2013-0

Azi în Timișoara, mâine-n toată țara – cum altfel ne puteam începe, seniorii CNE, campania de promovare a Consiliului Național al Elevilor și a alegerilor pentru funcțiile de reprezentanți ce urmează să se desfășoare în această toamnă?

Ca să înțelegeți despre ce este vorba, în octombrie și noiembrie au loc, în liceele din toată țara, alegeri pentru Consiliile Școlare ale Elevilor. După ce elevii din fiecare liceu din România își vor alege reprezentanții, urmează alegerile la nivel județean pentru funcțiile din CJE (Consiliul Județean al Elevilor). Acestea vor fi urmate de alegerile pe regiune (CRE) și cele de la nivel național (CNE, în extenso Consiliul Național al Elevilor, structură consultativă a Ministerului Educației Naționale).  Mai mult >>

Alecsandriul şi-a reales reprezentanţii în Consiliul Elevilor

Luni, 6 Februarie 2012 | Bacau, foto, Video | 3 comentarii

Elevii Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri” -toţi, nu doar şefii de clasă (ca în octombrie 2011)- şi-au votat astăzi reprezentanţii în Consiliul Şcolar al Elevilor. Cezar Ignat a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte. La fel şi Bogdan Petrea şi Georgiana Baciu, ambii ca vicepreşedinţi. Sachelarie Alin a fost ales şi el vicepreşedinte. Procesul de vot a fost corect, mai catolic decât papa pe alocuri şi, zic eu, transparent. Regulamentul care a fost călcat în picioare la începutul anului şcolar a fost acum respectat cu stricteţe. Mai bine mai târziu decât niciodată. Mai mult >>

Consiliul Elevilor: cenaclu şi spectacol de Ziua României

Vineri, 25 Noiembrie 2011 | Bacau, stiri | Comenteaza

Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău este pe val. Din cele peste 12 proiecte în desfăşurare în semestrul I, două dintre ele vor debuta în următoarele zile. Acestea vor implica sute de elevi la nivelul instituţiilor de învăţământ din judeţul Bacău, lucru care, zic eu, este de lăudat. Este vorba despre Cenaclul literar “Crisalide” şi Spectacolul de la Casa de Cultură prilejuit de Ziua Naţională a României. Mai mult >>

Cum merge cu alegerile in Consiliul Elevilor

Sambata, 15 Octombrie 2011 | Bacau, foto, stiri | 1 comentariu

Dupa cum bine stiti (sau nu), alegerile in Consiliile Scolare ale Elevilor din toata tara sunt in plina desfasurare. Eu zic ca pana in momentul de fata Bacaul sta excelent la capitolul promovare. Mass-media este interesata de acest proces democratic, ONG-urile locale se implica si ele, iar totul este transparent si corect. Ca dovada si cazul de la Alecsandri, unde directorul a decis ca voteaza doar sefii de clasa, iar CJE Bacau refuza sa valideze algerile. Mai mult >>

Consiliul Județean al Elevilor organizează concursuri cu adeverințe de la ISJ

Miercuri, 17 Februarie 2016 | Tineret | Comenteaza

cje iasi logo nou

În cazul în care sunteți elevi și v-ați întrebat vreodată de ce consiliul elevilor de la voi din școală sau din localitate nu reacționează la abuzuri și nu se bate pentru rezolvarea problemelor voastre, un răspuns poate fi obediența reprezentanților aleși față de sistem.

Mai pe șleau, fac blat cu directorul sau cu inspectoratul, de dragul unor note bune, al unor excursii prin țară și, nu în ultimul rând, pentru niște diplome sau adeverințe care să facă dosarul de admitere cât mai gros. Mai mult >>

Consiliul Național al Elevilor are datorii la OBESSU

Duminica, 7 Februarie 2016 | stiri, Tineret | Comenteaza

cne obessu

Știți știrile alea cu anumite țări sau companii de stat care au diverse datorii istorice? Cam așa e și cu CNE (Consiliul Național al Elevilor), structură consultativă a Ministerului Educației Națioanale și Cercetării Științifice, care are datorii din trecut la OBESSU (Organising Bureau of European School Student Unions). Mai mult >>