Apple Maps ține să ne arate cum stăm cu deszăpezirea

Duminica, 13 Septembrie 2015 | Bacau, Pareri personale | 1 comentariu

O vorbă din popor spune că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, așa că astăzi am să vorbesc despre deszăpezire. Dacă vrem ca la iarnă să nu avem probleme pe străzi și pe drumuri din cauza căderilor de zăpadă, ar trebui ca autoritățile să demareze licitațiile și să încheie contractele de deszăpezire în această perioadă, la început de toamnă.

Pentru că puține primării și consilii județene se pregătesc din timp, e foarte posibil ca prin noiembrie-decembrie să auzim iar gogomănia aia cu “iarna ne-a luat prin surprindere”. Asta pentru că cei care ne conduc nu doar că nu au viziune, dar n-au nicio treabă cu gospodăria. Până la urmă, a conduce bine un județ sau un oraș înseamnă să fii gospodar, să îți pese de ograda ta (teritoriul pe care îl conduci) și să le ușurezi viața celor care te-au votat.

Până atunci, mi se pare foarte amuzant felul în care este reprezentat pe harta de la Apple municipiul Bacău. În jumătatea nordică este iarnă și se vede cu ochiul liber faptul că nu toate străzile sunt deszăpezite, iar în jumătatea sudică e vară.

Dacă aveți iPhone, cu această ocazie vă recomand prietenește să aruncați iOS Maps într-un folder izolat și să vă instalați aplicația Google Maps. Altă viață!

apple maps iarna bacau (4)

apple maps iarna bacau (3)

apple maps iarna bacau (2)

apple maps iarna bacau (1)

1 comentariu la “Apple Maps ține să ne arate cum stăm cu deszăpezirea”

  1. Terra 13 Septembrie 2015 at 23:32 Permalink

    Se vede din satelit cat de naspa e la noi in Bacau!


Lasa un comentariu