Marti, 6 Februarie 2018 | Bacau, stiri | Comenteaza
Sala de consiliu a Centrului de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” găzduiește astăzi, începând cu ora 12:00, o nouă întrunire extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău, convocată de primar în primul rând pentru o serie de proiecte care n-au fost aprobate săptămâna trecută ca urmare a plecării membrilor PSD, ALDE și PMP din sală. De asemenea, primarul Necula încearcă pentru a doua oară într-o săptămână să obțină votul Consiliului Local pentru manevra cu Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM), care, conform proiectului de hotărâre, ar trebui să primească, în urma negocierii directe, gestiunea serviciilor de administrare a domeniului public și privat pentru o redevență anuală “cuprinsă între 0,08% și 0,1%”. Totuși, eu sper ca opoziția să rămână unită și să nu mai existe trădări USL-iste în peisaj. 🙂 La această dată, în Primăria Bacău sunt 37 de funcții publice vacante. Vor fi înființate două funcții publice (referent clasa III grad profesional superior), 10 vor fi supuse reorganizării, 8 sunt rezervate promovării și se așteaptă ca 28 de posturi să fie ocupate prin recrutare. Conform expunerii de motive a primarului Necula, acesta afirmă că “aproximativ 15%” dintre salariați au înțeles să respecte principiile Legii 153/2017 referitoare la promovarea perfomanței individuale, la responsabilitate și complexitate și să își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Sunt foarte curios ce a făcut în sensul ăsta? Vreo sancțiune, ceva? Proiectul stabilește salarizarea personalului Primăriei Bacău să fie stabilită între un coeficient minim și unul maxim, avându-se în vedere principiile Legii 153/2017, punctajul obținut în urma evaluării și în urma analizării îndeplinirii criteriilor de performanță, cât și a modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu pe baza propunerilor făcute de șefii ierarhici superiori. Lista completă a salariilor propuse o găsiți aici. Și aici, la fel ca la punctul 3: un coeficient minim și unul maxim pentru acordarea salariilor. Administrația Necula încearcă pentru a doua oară să promoveze această manevră, chiar dacă la ședința trecută a fost respinsă în Consiliul Local prin neparticiparea opoziției unite la vot. Vă spun din nou de ce nu pot accepta ideea de a pune în braţe domeniul public şi privat al oraşului unei societăţi publice care: – 1. nu respectă minimele condiţii legale în ceea ce priveşte transparenţa financiară şi decizională, şi anume prevederile din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Legea 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice), respectiv HG 583/2016 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020); Sper ca opoziția să rămână unită astăzi. 4.1. – se aprobă virarea taxei speciale de salubritate conform Planului Anual de Evoluție a taxelor și tarifelor și în conformitate cu mecanismul financiar pentru plată prevăzut în Documentul de Poziție și Actele Adiționale nr. 1 și nr. 2 la acesta. Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc ieri. Din păcate, fiind în plină sesiune și ocupat cu examenele din cadrul Facultății de Urbanism a UAUIM din București, la această ședință nu voi putea fi prezent.
2. este condusă de o serie de PSD-işti care încasează salarii şi indemnizaţii care se ridică chiar şi până la 9.300 lei;
3. dă contracte prin încredinţare directă celor care au ajutat PSD în campania electorală din 2016;
4. nu dă socoteală publicului pentru patrimoniul care valorează peste 11 milioane de lei şi pe care l-a primit de la administraţia PSD+ALDE+PMP încă de la înfiinţare, cu participarea a 4 dintre consilierii locali PNL la vremea respectivă (asta apropo de “trădători” şi dezertori ai opoziţiei);
5. pare a fi jucăria primarului Necula şi a partidului care efemer, credeţi-mă, se află la conducerea Bacăului.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 noiembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Agenda evenimentelor din Bacău (24-26 noiembrie 2023)
Comentarii recente
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
- Teo on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități