Luni, 17 Iulie 2017 | Bacau, stiri | 4 comentarii
O nouă ședința a Consiliului Local al municipiului Bacău este convocată și urmează să se desfășoare astăzi, începând cu ora 11:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții. Întâlnirea este una extraordinară și este ocazionată de 10 proiecte de hotărâre care, conform executivului, nu suportă amânare. Majorarea veniturilor proprii cu suma de 6.253.860 lei și implicit a cheltuielilor, ca urmare a încasării veniturilor peste cele prognozate, această sumă urmând a fi repartizată astfel: + 4.000.000 la capitolul “Transporturi” pentru reparația străzilor din municipiul Bacău; De asemenea, secțiunea de dezvoltare urmează a fi modificată prin suplimentarea cu 3.931.000, ca urmare a alocării acestei sume de la Bugetul de stat în vederea reabilitării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităților conform Programului “Termoficare 2006-2020 căldură și confort”. Au fost majorate creditele bugetare în următoarele privințe: Au fost diminuate următoarele capitole bugetare: Este vorba despre cele 105 locuințe ANL pe care le-am repartizat la ședința comisiei care a avut loc săptămâna trecută. Astfel, au fost soluționate 105 solicitări ce satisfac nevoile locative pentru 278 de persoane din Bacău. După votul formal din Consiliul Local, urmează ca solicitanții să își confirme dosarele și să devină chiriași. —————————————————— Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc vineri. Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?
+ 220.000 lei la cap. “Autorități executive” pentru desfășurarea activității curente;
+ 620.000 lei la cap. “Alte servicii publice generale” pentru bunuri și servicii;
+ 633.860 lei la cap. “Învățământ” pentru dotarea și pregătirea centrelor bugetare pentru grupa pregătitoare;
+ 100.000 lei la cap. “Cultură, recreere și religie” pentru întreținerea parcurilor și a zonelor verzi;
+ 4.000 lei în vederea derulării proiectului “Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate în jud. Bacău” în parteneriat cu UNICEF;
+ 562.000 lei la cap. “Locuințe, servicii de dezvoltare” pentru bunuri și servicii;
+ 114.000 lei la cap. “Protecția mediului” pentru reparații curente la canalizare.
+ 659.000 lei – cheltuieli de capital;
+ 8.810 lei pentru achiziționarea a două camere foto digitale;
+ 9.790 lei pentru realizarea unei expertize tehnice la Grădinița nr. 12;
+ 240.790 lei pentru montarea unui sistem de supraveghere și antiefracție la Teatrul de Vară, respectiv amenajarea de locuri de joacă pentru copii și montarea unor containere WC;
+ 19.210 lei pentru realizarea unui studiu hidrologic și geotehnic pentru consolidarea terenului din comuna Mărgineni, sat Podiș;
+ 356.780 lei în plus la “Transporturi”.
– 196.880 lei la cap. Protecția mediului;
– 100.000 lei la cap. Asistență socială;
– 850.000 lei la cap. Locuințe și dezvoltare publică;
– 147.500 lei la cap. Combustibil și energie.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Gânduri după sesiunea despre administrația locală de la Colegiul Ferdinand
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
despre constructia aceea de pe Milcov numele societatii spune totul: Hanul Cucilor… arata ca naiba si sper sa nu aprobati “intrarea in legalitate” (ce Doamne o mai fi si procedura aceasta…)
Nu prea inteleg cum e cu intrarea in legalitate.
Adica pot construi ceva fara autorizatii dupa care vin la primar/CL si obtin autorizatia?
De ce mai este necesara autorizatia inainte de inceperea lucrarilor? Se aplica proverbul care spune ca legea e ca o bariera peste care unii sar, unii trec pe sub si prostii dau cu capul?
Poate reusesti sa ma lamuresti tu.
N-am ce sa lamuresc pentru ca si eu sunt de acord cu dumneavoastra, drept pentru care avizul comisiei juridice din care fac parte a fost negativ pentru ambele proiecte de “intrare in legalitate”, asa cum de altfel am si votat astazi. Proiectul nr. 2 nu a tost aprobat, insa hidosenia de la numarul 4 a primit drept de concesionare pentru acel teren ocupat abuziv.
Este exact asa cum spuneti si in toata tara e cam la fel. E unul din motivele pentru care adoptarea PUG-urilor este intarziata, pentru a lasa spatiu de manevra “pescarilor in ape tulburi”.