Miercuri, 7 Martie 2018 | Bacau, stiri | 7 comentarii
Știu, avem o criză a apei în desfășurare, dar despre asta am tot scris în ultima perioadă și pe marginea acestui subiect am comentat și astăzi pe Facebook. Pe scurt, am reclamat că într-un an și jumătate, atât cât s-a scurs de la prima promisiune a primarului Necula referitoare la rezerva de apă, nu s-a mișcat nimic pe teren în acest sens. Ieri a fost zi de bilanț la Parchetul General aka Ministerul Public, iar după ce am răsfoit raportul aferent activității procurorilor din România în anul 2017 efectiv mi-am pus mâinile în cap când am observat marea provocare pe care trebuie să o înfruntăm împreună: infracționalitatea locală (în creștere). Conform documentului, Bacăul este primul județ cu inculpați persoane fizice la suta de mii de locuitori: 464. Or fi procurorii mai zeloși sau muncitori în Bacău ori băcăuanii sunt mai predispuși la fapte penale? Cu excepția unor discuții referitoare la activitatea DNA Bacău, la urechile mele încă nu au ajuns presupuse abuzuri/nereguli comise prin parchetele băcăuane, așa că tind să cred că mai degrabă este vorba despre a doua teză: în Bacău chiar se comit cele mai multe infracțiuni din țară raportate la numărul de locuitori. Să recapitulăm: județul Bacău în Raportul de activitate al Parchetului General pe anul 2017: Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar am impresia că aceste cifre au la bază eșecul unor sisteme de servicii publice locale: asistența și protecția socială, educația și, de ce nu, siguranța și ordinea publică. Că instituțiile de forță locale i-au prins, cercetat și trimis în judecată pe făptuitori e partea plină a paharului, însă noi trebuie să ne aplecăm și asupra contextului favorabil în care s-au comis și se comit în continuare aceste fapte. Într-o comunitate normală, aceste cifre ar trebui să ne dea de gândit și să ne aducă pe toți la aceeași masă pentru a găsi soluții. Ce este greșit în școala băcăuană de 1 din 20 de inși crescuți aici ajunge anual în boxa acuzaților? Ce se întâmplă greșit în familiile din Bacău astfel încât anual să avem peste 100 de victime (declarate) ale violenței în familie? Explicațiile pot fi multe, diverse, complexe și tocmai de aceea cred că avem nevoie de o dezbatere pe care, iată, am lansat-o și o voi susține.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 4 și 5 decembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Foto: Bacău Dance Open 2023 la Sala Sporturilor
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
Comentarii recente
- LeonMedia on Foto: Bacău Dance Open 2023 la Sala Sporturilor
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
Mai Ghinghes, mai… tu in loc sa lauzi procurorii si institutiile de forta si viteza (ca la fotbal, sic!) ca au trimis in judecata pe banda rulanta, tu rasucesti cifrele ca sa ajungi la cauzele reale? Ma uimesti!
Ce ti-au dat aia la SAR (ca acolo am auzit ca lucrezi mai nou)?
Trimisi in judecata inseamna si condamnati? Sunt sute de exemple in care cei trimisi in judecata au fost achitati deci sunt nevinovati.
Ce este asa greu de inteles? Bacaul este pe primul loc in tara la migratie.In urma au ramas mii de copii abandonati care in mare parte ajung sa devina mici infractori.Aceasta este diaspora care ne da lectii,uitand sa priveasca ce au lasat in urma.Intradevar nu toti au procedat asa,dar la nivel national avem 300.000 de copii abandonati in tara.Acesti copii au nevoie de scoala,pe care noi toti o platim.Credeti ca banii care -I trimit ei acasa ajung pentru intretinerea lor? Scoala,Spital,ORDINE,infrastructura?Nu,va spun eu ca nu pot ajunge.In plus o parte dintre ei devin si problematici pentru societate.Trauma lasata in sufletul lor din cauza ca au fost parasiti va trebui ca tot noi sa o rezolvam.Tot noi cei ramasi va trebui sa platim psihologi si consiglieri pentru a remedia aceste problem.
Ani de zile alaturi de altii si eu am crezut ca trebuie sa pleci sa cauti de lucru.Nu,trebuie sa ramanem aici sa luptam si sa schimbam in bine aceasta tara.Putem face asta.
Mi-a dat de gandit mesajul asta deoarece ma simt atins in parte de situatie. Nu, nu am lasat copiii sau sotia in Romania dar am plecat pentru ca pur si simplu in Romania mi-a fost extraordinar de greu.
De intors m-as intoarce dar ca sa schimbi ceva atunci energia si resursele necesare pentru a intreprinde ceva trebuie sustinute de un mediu propice schimbarii. Nu se va schimba mare lucru daca coruptia ramane la cote alarmante, nepotismul si acordarea functiilor cheie in administrarea locala ramane pe criterii politice.
Pe glob exista tari similare cu situatia actuala a Romaniei, adica tari cu potential de dezvoltare imens dar care nu se ridica din cauza coruptiei si sistemului nefunctional. Vezi Brazilia, Columbia, Argentina, Venezuela, Ucraina, Belarus s.a.
Nu trebuie sa te simti .Este o problema reala in Bacau.Multi parinti plecati ,iar copii lasati la bunici.Bunici care in mare parte se lupta pentru nepoti,dar niciodata nu se va ocupa de educatia copilului ca parintele direct.
Durerea este ca prea multi au parasite pamantul.Noua celor ramasi ne va fi foarte greu sa ne luptam cu toate,desi santem uneori acuzati pentru toate neajunsurile din societate.Uneori santem acuzati si de rezultatul votului.Asta parca am fi vinovati noi ca societatea in generalul ei sa diluat valori si prin faptul ca au plecat extreme de multe valori.Da,pe langa unii care se comporta reprobabil in tarile unde au fost adoptati,au plecat si o populatie elitist si in acest moment se simte.
Bacaul arata ca un oras parasit.Poti acuza pe cei ramasi?
Ai de undeva o statistica privind infractoriii din Bacau ?
Situatie materiala, varsta, provenienta……
Cum faci conexiunea intre copii celor plecati la munca in strainate si infractori ?