Marti, 3 Ianuarie 2017 | Politica | 2 comentarii
Știu, prima tentație e să spuneți că Bacăul nu mai contează politic pe plan național și, pe bună dreptate, chiar așa este de ceva vreme, în ciuda faptului că județul nostru a dat primărița capitalei și sforarul inegalabil tras pe linie moartă pe motiv de multiple dosare DNA. Desigur, e și vina “liderilor” politici locali, fricoși și deloc în stare să trântească sacii de voturi pe masa din Kiseleff pentru a cere lucruri pentru Bacău, dar mai ales a noastră, a cetățenilor. Nu vă pune nimeni să-i votați pentru a nu știu câta oară pe cei care și-au dovedit deja măsura incompetenței. Așa e, n-avem niciun ministru din Bacău în Guvernul Grindeanu, dar știți ce? E mult mai bine așa. Decât să se ducă iar vorba prin țară că producem doar produse politice naționale fără sens și fără performanțe notabile, mai bine rămânem la stadiul de izvor al combinatorilor. Serios, pe cine ați fi vrut să vedeți ministru? Un fost președinte de CJ care n-a lăsat mare lucru în urma lui după 12 ani la cârma județului? Deputații cu dosare DNA? Sau replica locală a Ecaterinei Andronescu? Să fim serioși! În plus, n-ai cum să emiți pretenții pentru județul pe care cică îl reprezinți la nivel național când tu absentezi de la primele ședințe din Senat. Totuși, n-are cum să nu mă îngrijoreze componența viitorului Guvern al României în privința numărului de miniștri care vin din regiunea noastră. Moldova are doar 1 (unul!) post de ministru din totalul de 27. Asta spune multe despre rolul regiunii nord-estice în politica națională și tare mi-e teamă că prevestește încă un cincinal secetos în privința marilor investiții în infrastructură. Sper totuși să mă înșel… Harta este realizată de Andrei Postolache, consilier local Pentru Iași, iar întrebarea pe care el o pune e chiar foarte bună: de ce?
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
Raspuns: de prosti!
Pe bune? Vrancea nu e în Moldova?