Duminica, 7 Iunie 2020 | Bacau | 1 comentariu
Bacăul este un oraș cu serioase provocări de dezvoltare în teritoriu, nedepășite în ultimii 20 de ani din lipsa unei gândiri la nivelul zonei urbane funcționale din partea administrațiilor PNL și PSD. Problema principală de dispunere teritorială este dezvoltarea de-a lungul DN 2, pe axa nord-sud, jalonat la vest de calea ferată, iar la est de râul Bistrița, acestea acționând ca bariere pentru dezvoltarea circulară și tentaculară a orașului. Cum aceste bariere nu pot fi mutate, acestea trebuie străpunse și folosite în interesul băcăuanilor. Concret, câteva proiecte pe care le-am propus la PLUS Bacău: În același timp, trebuie să înființăm, împreună cu localitățile din jurul Bacăului, o asociație de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a transportului public la nivel metropolitan, care va da șansa municipalității să cumpere autobuze și să dezvolte transportul în regie proprie pe termen mediu și lung. Aceasta este prevăzută în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) ca autoritate de transport, însă este o măsură foarte importantă care nu a fost inițiată de actuala administrație, chiar dacă planul este aprobat încă din 2017. Candidații PLUS Bacău la Consiliul Județean și Primăria Bacău atragem atenția că subiectul zonei metropolitane este abandonat, în ciuda faptului că există o Asociație pentru Dezvoltare Intercomunitară a Zonei Metropolitane (ADIZM), formată din municipiul Bacău și comunele din zona funcțională și pentru care băcăuanii plătesc aproape 2.000 de euro pe lună pentru salariile nete ale celor 4 angajați ai acestei structuri fantomă.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
Pe strada Constantin Musat sunt aproximativ 90 de familii care au nevoie de o strapungere a caii ferate din capatul acestei strazi spre Parcul Cancicov. Pe langa ele sunt zeci de angajati care traverseaza zilnic calea ferata in mod ilegal si realmente periculos. Culmea e ca sunt treceri de pietoni in ambele capete ale “trecerii” peste calea ferata. Sunt batrani care traverseaza pe aici, sunt mamici cu carucioare de copii, sunt copii cu biciclete, chiar nu e usor sa treci caile ferate. Singurele altrnative impun un ocol de aproximativ 1 km pentru a traversa fie prin faimosul pasaj cfr de la Gara, fie suprateran pe la bariera de la politie, pasajul Oituz-Guse neavand un trotuar pentru pietoni.