Bacău16 report: felul în care vă voi relata politica băcăuană din ultimii ani

Sambata, 5 Martie 2016 | Bacau, Initiative personale, Politica | 3 comentarii

Peste fix 2 luni, pe 5 mai 2016, începe campania electorală pentru alegerile locale care vor stabili cine vor fi cei care ne vor conduce județele, orașele și comunele pentru următorii 4 ani. Mă rog, termenul “conduce” în această chestiune e pur generic… cel puțin așa îl văd eu.

Cei pe care îi veți vota urmează să vă reprezinte interesele și să facă treabă pentru voi, deci în niciun caz să vă conducă. Hai să stabilim asta din start și să construim tot acest eveniment în jurul esenței democratice, și anume reprezentarea.

Până atunci am de gând să vă povestesc toate detaliile despre politica băcăuană din ultimii ani și pot să fac asta deschis, direct, fără rezerve, având în vedere faptul că în acești 9 ani de blogging am fost sincer și chiar nemilos pe alocuri cu cei care au căpușat mai mult sau mai puțin banul public. În propoție de 95% mă voi uita la ceea ce au făcut acești oameni din punct de vedere administrativ, în timp ce restul de 5% dintre cuvinte le voi dedica averilor lor, afacerilor și legăturilor dubioase pe care le au fie între ei, fie cu diverse instituții putrezite sau cu fel de fel de oameni de afaceri. Documentele și plățile efectuate vor cântări greu.

Nimeni nu va scăpa analizelor mele independente, căci dacă este un lucru la care nu voi da greș în următoarea perioadă este acela de spune lucrurilor pe nume, indiferent de postura pe care o voi avea la aceste alegeri. Băcăuanii merită să știe ce s-a întâmplat cu banii lor în ultimii 8 ani. Sau 12. Toate discuțiile se vor învârti în jurul banilor publici acaparați de o frăție rezultată în urma blatului politic local orchestrat pare-se de Viorel Hrebenciuc și întreținut de cei doi lideri ai pseudo-taberelor din politica băcăuană: Dragoș Benea via PSD (cu toți sateliții săi: UNPR, PP-DD, mai nou PSRO) și Romeo Stavarache via PNL (cu PDL, PMP și restul îngerilor lui Băsescu). Partidele mici vor fi și ele menționate, dar doar la secțiunea alții/refugii ale unor demisionari din partidele adineauri amintite.

investire consiliul judetean bacau 2012 stavarache benea palar pocovnicu serban

Vor fi analize vaste legate de activitatea administrației PNL din Primăria Bacău și cea a PSD de la Consiliul Județean. Cu cifre și fapte concrete, desigur. De asemenea, nu numai că voi scoate în față cifrele privind activitatea consilierilor locali și județeni (lucru pe care alții deja l-au făcut în urma unor proiecte bine finanțate), dar veți vedea pentru fiecare ales în parte traseul profesional, felul în care a evoluat averea acestora pe parcursul acestor ani, dar mai ales proiectele pe care le-au desfășurat sau nu pentru cetățenii de la care și-au primit voturile, deci coroana invizibilă pe care unii au crezut că o poartă. Desigur, nici parlamentarii nu vor scăpa acestor bilanțuri, însă cu ei am început deja și știți asta.

Inițial voiam să postez aceste sinteze politice pe Bacau2016.ro, dar m-am răzgândit deoarece mi-ar fi luat ceva timp pentru a crește audiența pe acel site. În plus, cred că e mai bine să livrez ce am de spus aici, pe blogul meu personal, care ajunge zilnic la mii de persoane (majoritatea din Bacău). Materialele vor purta eticheta “Bacău16 report”.

P.S.: Dacă pe parcursul acestui demers civico-bloggeristic (repet, nu sunt jurnalist nici nu pretind că aș fi) voi întâmpina presiuni de orice fel din partea oricăror părți interesate de acoperirea sau de exagerarea anumitor informații, sunt foarte hotărât să acționez ca atare.

spun lucrurilor pe nume ghinghes

3 comentarii la “Bacău16 report: felul în care vă voi relata politica băcăuană din ultimii ani”

  1. self75 5 Martie 2016 at 14:55 Permalink

    Game on !

  2. Pi2 5 Martie 2016 at 15:50 Permalink

    Te mananca! Ai grija ca astia de fac pachetel si ar fi in stare de orice si pentru 2 bani… pentru milioane de euro care sunt in joc nici nu mai spun!

    Take care,
    Pi2

  3. Alexandru 7 Martie 2016 at 09:26 Permalink

    Bravo, Cristi, tot respectul! Poate reusesc sa ma decid si eu cu cine sa votez pana vin alegerile.


Lasa un comentariu