Vineri, 4 Aprilie 2014 | foto, Pareri personale | 3 comentarii
Vinerea trecută, exact la ora asta, mă aflam sub acoperișul Palatului Parlamentului, unde 230 de tineri participau la cel mai important proiect de simulare ONU din România, BISMUN (Bucharest International Student Model United Nations). N-am fost niciodată un fan al evenimentelor care simulează ceva, însă BISMUN merită luat în seamă și pentru simplul fapt că niște tineri vin la eveniment, se informează, lucrează pe anumite rezoluții și implicit mai află câte ceva despre ceea ce îi înconjoară. MUN-urile sunt de fapt dezbateri care îmbracă forma discuțiilor ce au loc în organismele ONU. Concret, participanții joacă rolul de delegați ce trebuie să respecte politica, interesele și obiectivele statului pe care îl reprezintă. Asociația Tineretul ONU din România (UN Youth Association of Romania), organizatorul evenimentului, a împărțit BISMUN 2014 pe 8 comitete. Am stat vreo 2 ore la BISMUN, timp în care am luat contact cu SOCHUM și cu Historical Trusteeship Council. A fost fun, mai ales în SOCHUM, unde am văzut o mulțime de săgeți zburând între diplomații aspiranți. Mulți tipi super inteligenți, iar acum nu glumesc. N-am fost la deschidere, dar am auzit că senatorul Mircea Geoană a electrizat sala, vorbindu-le tinerilor despre schimbare și reformă. În general, stau destul de chill când aud de schimbare și reforma în discursurile unor oameni care activează în politică de aproape 25 de ani. Reacționez mai bine la fapte decât la vorbe. La ticluit propoziții ne pricepem cu toții, dar de aici și până la producerea de schimbări semnificative în societate e drum lung. Am asistat și la un side event, susținut de Konrad Adenauer care, la modul cel mai serios, nu m-a plicisit numai pe mine, ci i-a plictisit vizibil și pe participanții la BISMUN 2014. Îi cred, așteptau să se întoarcă în comitete, gata să se lupte pe cale diplomatică pentru interesele țărilor pe care le reprezentau. Aceste side event-uri sunt ca pauzele publicitare în timpul filmelor de la TV, nedorite, dar necesare. Trebuie băgați cumva în seamă și sponsorii, în afară de a le lua banii, nu? Apropo de bani și BISMUN, pe holuri se auzeau niște îndoieli ale membrilor asociației. Cică unii muncesc, iar alții încasează. E, na… vorbește lumea! În fine. Provenind din țări precum SUA, Ghana, Malaezia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Bulgaria și, desigur, România, participanții au avut la dispoziție, pe lângă “munca” de la Parlament, o serie de activități recreative și un tur al Bucureștiului, acesta din urmă făcând deliciul participanților din străinezia. Au avut welcoming cocktail, seară arabă, recepție diplomatică, seară tradițională și, pentru că tema BISMUN-ului a fost “Just and unjust wars”, ultima seară s-a petrecut la adăpost, la Bunker Party. Just. Dimineață, participanții au ieșit din buncăr (oh, ce unjust!), s-au schimbat și s-au rujat pentru festivitatea de încheiere, găzduită de Ministerul Culturii. Mă scuzați că nu m-am exprimat diplomatic, dar v-am spus că nu sunt fanul simulărilor. În viziunea mea, diplomația este, ca să mă exprim plastic, o perdea de mătase menită să ferească de lumină murdăria din încăperile lumii. O abordare și mai personală din partea unui participant găsiți aici. Gazeta de perete a BISMUN 2014, cu toate conferințele, discuțiile și evenimentele sale, o puteți accesa pe daily.bismun.com. Un articol “mai” obiectiv găsiți în EvZ. Gata, poze cu perdelele liderii de mâine!
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
- florin on Transport public local 100% gratuit pentru elevii din Bacău, fără trasee și perioade limitate
hopa, un mic PSD ist il critica pe zeul Geoana.Nu te dau astia afara din partid?
Dar oare la Clubul dezbaterilor nu faceţi aceeaşi chestie? Nu simulaţi și voi dialoguri și confruntări? De ce trebuie să vorbiţi rău de chestiile pe care le fac alţii, chiar dacă sunt în principiu la fel cu ceea ce faceţi voi? Sau asta înţelegi tu prin politically corectness?
N-am vorbit pe nimeni de rau, reciteste textul. Noi, la Clubul Debaterilor, incercam in primul rand sa atragem alti studenti spre dezbateri.