Cum am blocat ieri „dezvoltarea Bacăului”

Ieri, după presiunile publice din ultimele zile, Consiliul Local al municipiului Bacău a respins pentru a treia oară în decurs de 4 luni proiectul imobiliar al firmei RUD Construct de pe str. Costache Negri nr. 31, propus de nimeni altul decât primarul Necula pe ordinea de zi a ședinței.

Au fost doar 6 voturi pentru, în condițiile în care pentru promovarea proiectului erau nevoie de cel puțin 10 buletine de vot favorabile. Oricum, interesante au fost și dezbaterile, chiar dacă asistența nu a fost atât de generoasă cum mă așteptam. La participarea civică a cetățenilor direct interesați de un anumit proiect mai avem de lucrat. Pot înțelege pe alocuri resemnarea unora, dar eu nu pot accepta ideea de a-l lua pe NU în brațe și chiar sunt dispus să lupt până la capăt.

După ce am subliniat în plenul consiliului că nu sunt de acord cu proiectele imobiliare îngrămădite pe spațiile verzi dintre blocuri, viceprimarul cu vlog la o televiziune locală, Dragoș Ștefan, m-a acuzat că blochez dezvoltarea Bacăului. Cu arhitecta șefă nu prea am avut ce să discut: ea nu are nici viziune, nici strategie, nici prea mult curaj să afirme ceva. Sper să reușească să îmi schimbe pe parcurs această impresie pentru că este până la urmă un om tânăr și care are potențial, chiar dacă în peisajul municipalității a aterizat prin filiera pesedistă.

Argumentul suprem al administrației Necula pentru aprobarea unor astfel de proiecte imobiliare controversate: să lăsăm investitorii să se contruiască ca să adunăm mai multe taxe și impozite la bugetul local. Eu de colo: înghesuim locuințele ca să nu faceți nimic cu banii? (făcând trimitere, desigur, la necheltuirea a peste 50 de milioane rămase necheltuite în bugetul local la sfârșitul fiecăruia dintre ultimii doi ani)

Țanțoș cum e el, viceprimarul m-a altoit cu o replică de a crezut că gata, îmi închide gura: strângem taxe și impozite din construcțiile acestea ca să amenajăm parcuri! (că tot am zis eu de parcuri, nu)

Natural, l-am întrebat:
– și… câte parcuri ați făcut în acești doi ani de mandat?
– Răspunsul: vom face!
– Eu: câte ați făcut? Parcul Făgăraș e de doi ani la stadiul de tarla.
– Viceprimarul, funcționarii, administrația: ? (liniște totală)

Acum spuneți voi, privind fotografia de mai jos: am blocat orașul pentru că am reușit să oprim ridicarea unui P+3 sub geamurile oamenilor sau am salvat confortul, atât cât există el acum, al locuitorilor din zonă?

costache negri proiect imobiliar

7 thoughts on “Cum am blocat ieri „dezvoltarea Bacăului”

  1. Acelasi lucru e si in zona 9 Mai nr.52…exista un PUD pentru un P+M+1 exact in aceeasi pozitie, intre blocul existent si cateva garaje…zona parca e trasa la indigo cu Costache Negri…la noi totusi spatiul este amenajat, avem bancute , o pompa de apa, un batator de covoare si in jur de 30 de copacei ingrijiti…aici vin zilnic sa se joace in jur de 20 de copii de la 3 blocuri invecinate, pentru ca zona prezinte un maxim de siguranta pentru ei .Locatarii blocului sunt si ei oameni batrani, se bucura de linistea din zona..de asemenea avem persoane cu handicap locomotor si vizual..ce facem trimite-mi orbul in parc ?…Pe data de 30 august avem intalnire cu d-nul Cosmin N. sa ii prezentam cazul, ca de semnat a semnat, dar il vom invita sa vada zona cu ochii dumnealui…locatarii (cei existenti si prezenti) din 4 scari de bloc(bloc cu 60 de apartamente) am semnat ca nu suntem de acord cu acest PUD, ce facem cu bucuria copiilor de aici, ii tinem de acum in casa?..ramane de vazut ce decizii se vor mai lua…pusi numai pe distrus zona verde…va urmaresc cu interes blogul si sunt de acord cu multe dintre opiniile dumneavoastra.
    Cu stima…unul dintre cei multi care v-au dat votul de incredere!(faptul ca sunteti INDEPENDENT a contat in totalitate).

  2. Păi este greu de blocat deoarece cu siguranta acel teren este proprietate privată. Dacă mâine l-ar îngrădit cum ar fi. Acei copii tot nu ar avea unde să se joace.

    Soluția este ca primaria sa cumpere acele terenuri și să le redea utilității publice. Ar fi multe astfel de situații când pentru frumoasa si armonioasă dezvoltare a orașului primaria sa cumpere terenuri.

  3. Se vede ca incepi sa te maturizezi.Problema in Bacau este ca trebuie demolat mult de tot.Practic Bacaul trebuie reproiectat.Cine sa faca asta? Este greu,clar ca nu cu arhitecti sovietici.Prima oara va trebui sa se respecte regulile simple existente,spatiu verde/locuitor.Cred ca este momentul unei evaluari a blocurilor vechi si urate,comuniste si unde au ramas nepopulate,sa se incerce demolarea lor si crearea de zone deschise,frumos amenajate,astfel incat sa nu mai fie aceasta aglomeratie urbana de prost gust.

    1. Culmea, ca asa ceva s-ar fi putut face din pacate numai pe timpul comunistilor: Doar atunci se putea expropria cartiere intregi sau sate ca sa poti construi noi strazi, blocuri, parcuri, fabrici, orase etc.

      Din pacate nu cred ca au avut o viziune urbanistica pe termen lung nici comunistii cand au lasat strazile asa inguste si pe vechea trasa a orasului si apoi au tot construit cartiere de blocuri neluand in calcul o infrastructura adecvata cat si o atlfel de structura a orasului, de la liniar la rectangular (orasele noi cu precadere din America de Nord), radiar-concentric (Bucuresti) sau polinuclear (exemplu Timisoara).

      Exemplu de sansa de dezvoltare pentru Bacau a fost in anii 90 cand 40-50% din zona Serbanesti era goala si s-ar fi putut reproiecta altfel incat ca astazi sa avem mai mult decat doar doua artere importante de circulatie si niste stradute mici plus casele construite peste tot de aiurea.

      1. Solutii de reproiectare ar fi fost daca vizionarii vremii nu ar fi refacut aieroportul tot pe locul vechi.Daca tot sa reconstruit de la zero,nu ar fi fost mai bine sa il construiesti in alta parte si sa dezvolti orasul spre vest?
        Dar daca toate fortele politice nu se aduna sa traseze cateva proiecte pe termen lung de care cand ajung la putere sa nu aiba voie sa se abata,nu se va reusi nimic,doar carpeli.

        1. O sansa de a reproiecta o parte din oras poate s-ar concretiza cumva printr-o campanie de eradicare a materialelor poluante din constructii. Adica poti sa spui ca un numar de „x” blocuri contin elelmente de azbociment etc si e mai economic sa fie demolate decat ecologizate. Prin urmare se realizeaza un masterplan in care statul furnizeaza infrastructura si reperele urbanistice iar restul se scoate la concurs unde investitori privati vin cu solutii arhitecturale de a reproiecta zonele vechi.

          Acum, asta pare o utopie. S-ar fi realizat usor prin tarile cu capital predominant provenit din exploatarea hidrocarburilor (vezi tari din Orientul Mijlociu) sau in orase extrem de dinamice cu injectii masive de capital (Londra, etc), oricum nu e cazul Bacaului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *