Eu am văzut #BCTR (Bacău – Capitala Tineretului din România) ca pe un bun context prin care speram să produc prin ceea ce fac o serie de schimbări pentru tinerii din Bacău și tocmai din acest motiv am inițiat și am coordonat candidatura care a adus acest titlu în comunitatea băcăuană.
La nivel de percepție și atmosferă locală sunt sigur că niște lucruri s-au îmbunătățit pe partea de tineret, se simte asta, însă nu pot trece cu vederea faptul că acapararea politică a programului și cel mai probabil lipsa de experiență a celor care s-au ocupat de implementarea lui au făcut ca obiectivele principale să nu fie îndeplinite.
Mă refer la acele deziderate de bază pentru care am inițiat până la urmă acest program:
- amenajarea unui centru de tineret (primarul Necula a retras din bugetul pe anul acesta suma de 1 milion alocată în 2017);
- înființarea unei direcții pentru tineret și educație la nivelul autorității publice locale (lucru care putea fi făcut fără prea multe eforturi și cu un concurs transparent);
- fondul pentru activități de tineret (2017: 1,3 milioane, 2018: 0,7 milioane lei);
- strategia de tineret și cu toate eventualele proiecte ale sale (cu greu abia au început discuțiile pe marginea ei);
- consiliul consultativ pentru probleme de tineret (înființat încă din februarie 2016, neconvocat de primar, așa cum spune legea, nici până astăzi);
- programe de educație juridică, antreprenorială, pentru sănătate la nivel local.
Așadar, lucrurile care contează pentru tineri pe termen lung au fost acaparate la nivel de priorități de festivaluri, gale și alte activități care da, au avut rolul lor și au adunat sute de voluntari (lucru demn de admirat) și mii de participanți, dar care în perspectivă nu îi fac pe tineri să rămână sau să revină în oraș după terminatea studiilor.
Capitala Tineretului din România este o rană deschisă pentru mine, iar o serie de lucruri întâmplate în ultimul an, în special unele ce țin de cheltuirea banului public, trebuie lămurite în următoarea perioadă. Nu mă pot simți ok cu ideea că anumite persoane au beneficiat (ca să nu zic profitat) personal și chiar pecuniar de munca depusă de alții și mai ales de buna credință și inocența unor tineri voluntari care chiar visează la un Bacău mai bun.
Eu, unul, am să depun în continuare toate eforturile pentru a face Bacăul mai atractiv pentru tineri.
Totusi, poate ne spui mai multe. De ce nu te-ai implicat in continuare in program? Inteleg ca misiunea ta a fost sa aduci acest titlu in oras, dar nu te puteai ocupa de monitorizare?
Pentru ca si-a dat seama ca o serie de pupincuristi au deturnat semnificatia dar si bugetul evenimentului! Banii alocati pentru desfasurarea punct cu punct a programului de candidatura, au fost deturnati catre alte sindrofii inventate ad-hoc pentru capatuiala loazelor psd-iste. Speram ca Cristi Ghinghes sa deschida Cutia Pandorei si vinovatii din primarie, dar si de la #BCTR sa fie cercetati pentru neregulile savarsite.