Sambata, 20 Septembrie 2014 | Politica, Video | Comenteaza
Teoretic, astăzi este o zi importantă pentru viitorul României. Victor Ponta își lansează candidatura pe Arena Națională, în timp ce Klaus Iohannis și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central. Practic, rămâne de văzut. Însă nu asta voiam să vă spun, ci mai degraba să vă arăt ceva: interviul pe care l-am acordat zilele trecute celor de la ziarul Gândul, în cadrul campaniei Vreau Președinte. Inițiată de Gândul, campania Vreau Președinte își propune să invite românii la o amplă dezbatere despre România, în care vocea noastră să fie cu adevărat auzită. Inițiativa este adresată cetățenilor care vor să participe la luarea deciziei, impunerea agendei relevante pentru aceștia și întărirea democrației. Pentru asta, jurnalistul Septimiu Sărățeanu a pornit la drum prin toată țara cu Caravana “Vreau Președinte”. Orașul meu natal a fost bifat zilele trecute, iar printre băcăuanii cu care cei de la Gândul au stat de vorba m-am numărat și eu: Biciclistul care se vede preşedinte: “Omul potrivit pentru Cotroceni a fugit”. Am vorbit despre sport, despre importanța implicării civice, despre viitorul președinte, despre România. Pe scurt: În aceeași parcare de la Moldova, au mai vorbit pentru Gândul Andrei Chiriac (fotograf și inițiator al NOI#Bacau), Cătălin Răuță (muzician @ Feelings, profesor de pian) și Dorin Chirilescu.
Search
Articole Recente
- Galerie foto: spălat mecanizat al străzilor și trotuarelor din Bacău
- Observații din stradă după prima tură cu bicicleta din 2021
- Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
- În sfârșit, avem Comisie de circulație în municipiului Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 31 martie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Mike on Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 martie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Mihnea on A13: Bacău-Brașov sau Răcăciuni-Brașov?
- Mike on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kristofer on Consultări pentru strategia de dezvoltare urbană la nivel metropolitan
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)