Ce s-a discutat la ședința Senatului Universității #4

Miercuri, 20 Mai 2015 | Studenti | Comenteaza

Azi nu am avut nici cursuri, nici seminarii, nici examene, dar am fost la facultate pentru o nouă ședință a Senatului Universității “Nicolae Titulescu” din București, for de conducere din care fac parte după ce am fost votat de către colegii mei din facultate.

Având în vedere că mi-au acordat încrederea lor, consider că am multe datorii și obligații față de aceștia. Una dintre ele, poate cea mai importantă, este aceea de a-i informa cu privire la discuțiile și deciziile din senatul universitar. Chestiunile pe care le aud și le votez sau nu acolo se răsfrâng asupra studenților. Uneori direct, alteori mai puțin, dar nu are importanță asta. Colegii mei merită să știe ce se întâmplă în universitatea în care învață.

universitatea nicolae titulescu bucuresti

Ce s-a hotărât/discutat la ședința Senatului Universitar din 20 mai 2015:

  • 1. S-a discutat despre Conferința CKS (Challenges of the Knowledge Society) 2015, care urmează să aibă loc în weekend (22-23 mai 2015) și care are un impact semnificativ pentru activitatea de cercetare a profesorilor. De asemenea, a fost amintit succesul înregistrat la Conferința CONSTANT 2015, eveniment academic la care au fost înscrise peste 100 de studii susținute de studenți din toată țara.
  • 2. A fost aprobat Raportul Cercetării Ştiinţifice în Universitatea “Nicolae Titulescu” din Bucureşti în anul 2014, în ciuda faptului că încă mai există profesori care nu l-au completat. Tot la acest punct a fost reamintită importanța cercetării științifice pentru clasificarea universităților, după care a fost dezbătută posibilitatea ca universitatea să acceseze fonduri europene pentru activitatea de cercetare științifică.
  • 3. A fost aprobat raportul Comisiei privind traseul profesional al absolvenților universității;
  • 4. Au fost aprobate comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante;
  • 5. A fost votată structura anului universitar 2015-2016 conform recomandărilor ARACIS, iar ea arată astfel:

Drept I, II și III: 14 săptămâni + 14 săptămâni
Drept IV și master: 12 săptămâni (sem. 1) + 10 săptămâni (sem. 2)
FSSA I, II și master I: 14 săptămâni + 14 săptămâni
FSSA III și master II: 14 săptămâni (sem. 1) + 12 săptămâni (sem. 2)
FSE I, II și III și master I, II:  14 săptămâni + 14 săptămâni

Ședința a fost condusă de conf.univ.dr. Vasile Nemeș (președintele Senatului), completat la prezidiu de conf.univ.dr. Mircea Damaschin (prorector) și Cristina Tudor (secretar șef Universitate).

Valabil pentru studenți: pentru întrebări și probleme mă găsiți aici.

 

Lasa un comentariu