Ați sunat la CGS, numele meu este Cristi, cu ce vă pot fi de folos?

Joi, 28 Mai 2015 | internet, Pareri personale | 4 comentarii

Conform numărătorii mele, de cel puțin 15 ori am repetat vineri fraza din titlu, ocupând unul dintre sutele de scaune de la CGS, în cadrul campaniei #SunăUnBlogger, la care am participat alături de alți 9 colegi din blogosferă. A fost, fără îndoială, una dintre cele mai inedite experiențe pe care le-am avut ca blogger.

În primul rând, tre’ să fac neapărat o declarație: după cele două ore în care am purtat șapca de operator în call center, am promis cu mâna pe cască să fiu mai blând atunci când sun providerii de servicii la care sunt abonat pentru a-mi rezolva problemele.

2 ore, 10 bloggeri vorbăreți, 234 de apeluri. Sunt sigur că am fost sub media de apeluri pe cap de blogger furajat și anterior trainuit de către outsourcerii de la CGS, dar asta nu pentru că am fost mai leneș, ci pentru că am avut apeluri destul de lungi. Cu majoritatea curioșilor cu care m-am conversat am avut discuții destul de complexe despre outsourcing. N-am regretat că mi-am învățat bine lecția despre CGS și outsourcing pentru că e bine de tot să fii sigur pe cunoștințele tale atunci când ți se cer detalii precise într-un domeniu.

bloggeri la CGS 53

Așadar, dacă ați sunat și ați auzit exemplul cu firma de software gigant din străinătate care își deschide filială în România și, pentru a reduce costurile, pentru a lăsa treaba asta pe mâna specialiștilor și pentru a-și putea vedea liniștită de propria-i activitate, externalizează serviciul de pază/curățenie către o firmă specializată, eu am fost făptașul. Așa am exemplificat interlocutorilor mei ce e outsourcingul, un domeniu relativ nou în România, care a intrat pe piață în 2003 și care în prezent numără zeci de mii de angajați. Nu mai puțin de 3.000 sunt ai CGS.

În rest, am fost întrebat dacă o persoană cu dizabilități locomotorii se poate angaja la CGS (desigur!), când începe festivalul Zilele Clujului, dar și motivul pentru care bloggerii cunoscuți sunt în mare parte hateri. Hateri în sensul că dau în vileag lucruri care nu se întâmplă tocmai ok în societate. Păi pentru că astea sunt în general subiectele care contează și care produc impact, i-am răspuns eu. De asemenea, am primit câteva sugestii pe care le voi înainta celor de la CGS, cea mai tare referindu-se la o posibilă campanie umanitară: dacă CGS s-ar implica în organizarea unui teledon. Damian Irimescu, răspunsul este da, sunt deschiși la asta cei de la CGS, în ciuda faptului că n-au primit nicio solicitare de acest gen până acum.

Când v-am anunțat că voi presta la un call center, ziceam ceva de un concurs. Cei 234 de apelanți au intrat automat în concurs, având posibilitatea să câștige 50 de euro doar pentru că au fost curioși și au sunat un blogger. Cei 5 câștigători au fost anunțați pe blogul CGS.

Știu că exemplul meu cu firma de pază/curățenie nu e senzațional și nu spune nici măcar 10% din lucrurile pe care le-am precizat la telefon pe parcursul celor două ore în care am fost agent de call center, așa că trebuie să știți că am pentru voi un eBook despre outsourcing, frumos structurat și scris pe înțelesul oricui. Îl găsiți aici: bit.ly/ebook-outsourcing.

Cam asta a fost prima mea experință într-un call center. Ca să închei așa cum am început, dacă vă pot oferi și alte informații, stau la dispoziția voastră cu cea mai mare plăcere.

bloggeri la CGS 9

bloggeri la CGS 17

bloggeri la CGS 39

bloggeri la CGS 40

4 comentarii la “Ați sunat la CGS, numele meu este Cristi, cu ce vă pot fi de folos?”

  1. Adrian Grăjdeanu 28 Mai 2015 at 22:04 Permalink

    Tu după 2 ore ești mai bland cu providerii? Eu după 6 luni la SCC sunt doar mai calm, dar mai dur 😀

    • Kristofer 29 Mai 2015 at 01:51 Permalink

      E de apreciat că reziști acolo. Mie două ore mi s-au părut fun, dar nu știu dacă aș putea face asta full time.

  2. Mihai 29 Mai 2015 at 16:53 Permalink

    Dupa mine tot ce tine de comunicarea cu oamenii e frumos dar epuizant, asta daca iti faci bine treaba.

  3. Nu conteaza 30 Mai 2015 at 07:52 Permalink

    Salut probabil nu lucrezi pe proiect de Orange ca nu ai mai fi fost asta de fericit:)) acolo in 8;30 iei peste 235 de apeluri bn cu AHT de 99-112ppy si 197-200 ppd… Eu am rezistat doar 2 ani alti doar 3 ore …. Insa nu se merita cgs sa plateasca mai bn nu cu 800 de lei.


Lasa un comentariu