Colecția de reacții #1

Miercuri, 3 Iunie 2015 | internet, Pareri personale | Comenteaza

Zilele astea sunt concentrat pe finalizarea licenței, aceasta fiind scuza mea pentru faptul că am cam lipsit de pe blog. În vreo 2 zile dau gata lucrarea prin care pun punct facultății, după care am tot timpul din lume să revin la programul meu zilnic de activist pentru drepturile tinerilor pe de o parte și de persoană interesată de mersul lucrurilor în Bacău.

Desigur, astea pe lângă proiectele pe care mi-am propus să le continui în zona hobby-urilor mele: ciclism, fotografie, muzică electronică etc. Până atunci, m-am gândit să pun într-un articol câteva dintre reacțiile pe care le-am avut în ultimele zile pe Facebook. Le-am extras pe cele care au generat cele mai multe reacții și aprecieri.

Azi: Ce părere aveți de faptul că Parlamentul României este pe cale să adopte o lege prin care elevii vor fi obligați să poarte uniformă? Cică ar contribui la creșterea siguranței în unitățile de învățamânt. Elevi? Consiliul Elevilor? Părinți?

Azi: La 31 decembrie, adio bani europeni pentru Centura Bacău. S-au scurs 2 luni de la semnarea contractului, iar lucrările încă nu au început. Mi-e greu să îmi dau seama care mai e problema acum.

Ieri: Multe mizerii se mai întâmplă anul acesta la Cluuuuj… Îmi explică și mie cineva de ce locurile de cămine din Cluj-Napoca, pe perioada Untold Festival, sunt gestionate de un SRL aproape fantomă, Paloma Tours? Țin minte că Primăria din Cluuuj a aprobat locuri celor de la Federația SHARE special pentru acest eveniment cu aceleași tarife ca în timpul anului universitar, nu umflate, așa cum se găsesc pe site.

1 iunie: Votul de la 16 ani – o temă falsă, care ar avea nevoie de modificarea Constituției ca să devină realitate. Aștia chiar cred că mărirea alocațiilor poate să le aducă voturi. Câtă ipocrizie pe capul celor care astăzi ne conduc, în timp ce 1/10 copii se lasă de școală în fiecare an…

31 mai: Sâmbătă seara, eu tocmai am ieșit de la cinema, restaurantele sunt încă deschise, dar la MegaMall e petrecere cu burghie. Se lucrează de zor. Când îl terminați, lăudăroșilor?

30 mai: Parada Elevilor Bucureșteni – O prostie fără scop. Când i-am întrebat despre menirea paradei, mi-au luat dreptul de a comenta pe pagina lor. ‪#‎cenzuratorii‬

29 mai: Atât de mult îi pasă președintelui Klaus Iohannis de tineri (noi, ăștia “frumoși”, care l-am făcut președinte – după cum spune legenda urbană) încât nici acum, după jumătate de an de mandat, nu are consilier pe educație.

28 mai: Când FIFA World Cup se desfășoară unde le convine din punct de vedere strategic americanilor, totul e superb. Când Campionatul Mondial are loc în Rusia, e nasol: liderii mondiali ai fotbalului sunt corupți, integritatea competiției e pusă sub semnul întrebării, apar procurorii americani pe fir, încep arestările etc. Ipocriților!

cristian ghinghes bicicleta fotografii be great 2015
Foto via Be Great

Lasa un comentariu