Colectiv… de recunoscători

Sambata, 31 Octombrie 2015 | Clubbing, Pareri personale | Comenteaza

Nefericitul eveniment care s-a petrecut aseară în Bucureşti ar trebui, după părerea mea, să ne facă în primul rând să fim recunoscători. Karma, Dumnezeu, Buddha, Flying Spaghetti Monster, zei – chiar nu contează în ce credeţi. Fiţi recunoscători că nu aţi fost în locul lor, al sutelor de victime sau, mai grav, în locul decedaţilor în urma incendiului de aseară din clubul Colectiv.

Apoi, chiar a zis bine preşedintele Iohannis, să fim revoltaţi e un lucru natural. Da, îi plângem, suntem alături de familiile lor şi chiar ar fi cazul ca toate petrecerile să fie suspendate, dar pe lângă asta cred că trebuie să dăm un sens acestei tragedii. Zeci de tineri au murit nevinovaţi, doar pentru că au ieşit să îşi vadă trupa preferată.Trebuie verificate la sânge cluburile şi barurile dacă respectă legislaţia în vigoare, iar dacă legislaţia e proastă, hai să o schimbăm. În plus, să-i băgăm la puşcărie pe cei care iau şi dau mită în schimbul siguranţei noastre.

Gândiţi-vă că în astfel de locuri se desfăşoară uneori evenimente la care participa chiar şi mii de tineri, iar aici mă refer la baluri. Stau şi mă gândesc cu groază la cluburile din Bacău, care sunt amenajate pe acelaşi tipar: o singură ieşire, fără instalaţii pentru fum, tineri îngrămădiţi ca sardelele la evenimente etc. Autorităţile închid ochii deoarece de multe ori patronii acestor cluburi sunt, ghiciţi ce, lideri ai organizaţiilor de tineret ale partidului care conduce oraşul. Lucrurile astea trebuie să înceteze şi e trist că începem să reacţionăm abia după ce mor câteva zeci de persoane.

Am fost la sute de evenimente în cluburi, puburi şi tot felul de alte locaţii închise. Unu, sunt redactor la Urban.ro şi fac asta din pasiune. Doi, să nu credeţi că sunt un clubber înrăit, aşa cum sunt tentaţi unii să îi catalogheze pe cei care erau aseară în Colectiv, ci un împătimit al unui anumit gen muzical. Ies în cluburi în proporţie de 90% atunci când vreau să ascult muzică trance sau progressive house şi îmi doresc să văd unul sau mai mulţi artişti de pe afiş. La fel erau şi cei de aseară din Colectiv: fani ai genului rock, prezenţi acolo pentru lansarea primului album al trupei Goodbye to Gravity. Şi chiar dacă situaţia era alta şi erau acolo doar pentru a se distra, care e problema? Am citit foarte multe reacţii de genul “aşa le trebuie, prea multă lume se destrăbălează în ziua de azi”. Poftim? Ce e cu voi?

Puteam fi oricând în locul lor, în bodegile improvizate nu doar din Centrul Vechi, ci din toată ţara. Eu, tu, noi. Cunosc şi eu câţiva patroni de localuri şi am observat de-a lungul ultimilor ani cum gândesc: cât mai mulţi, cu atât mai bine, nu ne pasă de confortul lor. Şi ce dacă avem 200 capacitate? Băgăm 500, se descurcă ei. Şi ce dacă n-avem autorizaţie? Ducem bani anual la partid, nu vine nimeni să ne întrebe de sănătate. Uite că acum vor fi întrebaţi de sănătate şi patronii de la Colectiv, şi primarul Piedone.

Sunt multe de spus. Am scris sub influenţa nervilor, văzând gogomăniile celor care spun că accidentul de aseară a fost o “pedeapsă divină”. Unu’ chiar mi-a scris azi un mesaj în care mi-a spus că ar trebui să mă simt vinovat pentru articolul pro-Halloween pe care l-am postat ieri pe Adevărul. Ceva cu Dumnezeu care pedepseşte păgânii şi sataniştii. E foarte bolnav să spui că rockerii sunt prin definiţie satanişti. E la fel precum aia cu “toţi trancerii se droghează”. Genul ăsta de concluzii mă sperie şi mă intristează, mai ales azi, când ar trebui să fim recunoscători că nu ni s-a întâmplat nouă.

Be safe! Condoleanţe.

kristofer ceahlau top of the world ariel foto

Lasa un comentariu