Câteva comentarii după ancheta ProTV despre halda de fosfogips (video)

Așa cum v-am anunțat luni, în ediția din această seară a emisiunii „România, te iubesc!” de la ProTV a fost difuzată o anchetă privind halda de fosfogips din sudul municipiului Bacău, un munte toxic neecologizat de companiile lui Ioan Niculae și donat municipalității băcăuane, ca urmare a inconștienței responsabililor de la acea vreme. Sau, cine știe, a unor mânării la care mai marii orașului au luat parte.

Vă transmit câteva dintre concluziile mele:

  • Ioan Niculae a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se sustrage prevala de la ecologizarea haldei, operațiune care l-ar fi costat câteva milioane de euro bune;
  • Agenția de Mediu a tot închis ochii pe parcursul anilor, fără să pună presiune pe firmele lui Ioan Niculae astfel încât să curețe această bombă ecologică rezultată în urma activității combinatului chimic;
  • Din schemă fac parte și un lichidator judiciar care merită investigat, și anume Sierra Quadrant, respectiv două firme fantomă care completează perfect tabloul: H&H Company (numele spune totul) și Viromet. Această tripletă a acționat nu numai la Bacău, ci și în alte localități din țară.
  • Constantin Scripăț (pe atunci prefect) a propus la finalul anului 2011 preluarea haldei de către municipiul Bacău, iar primarul Romeo Stavarache, viceprimarul Dragoș Luchian, administratorul Leonard Pădureanu și secretarul Nicolae Ovidiu Popovici au făcut demersurile necesare și și-au pus semnăturile pe actele prin care orașul a primit acest cadou otrăvit;
  • Primarul condamnat Romeo Stavarache declară cu seninătate că nu se ocupa la acea vreme de serviciile publice și că își delegase atribuțiile către administratorul public și către viceprimarul Luchian. Atunci de ce te-am ales, nene? Ca să te speli pe mâini de toate sarcinile?
  • Condamnatul Romeo Stavarache nu știe nimic, el e un sfânt. Se jură că n-a mâncat usturoi și că nici gura nu-i miroase. În schimb, o arde cu populisme de genul „dacă cineva crede că și-a găsit fraierul la Bacău, eu vă spun că nu.”
  • Între timp, halda nu a mai fost ecologizată cu bani europeni, iar noi ne-am ales cu un munte radioactiv uriaș foarte dăunător pentru sănătatea locuitorilor orașului.
  • Aștept cu nerăbdare ancheta DNA.
  • Cei care până astăzi au condus Bacăul sunt niște… deșeuri umane. Chiar merită această titulatură.

Felicitări, ProTV!

8 thoughts on “Câteva comentarii după ancheta ProTV despre halda de fosfogips (video)

  1. Halda de fosfogips nu se afla acolo din vina lui Stavarache, sau a lui Ioan Niculae. Daca e vreun lider vinovat pentru acel munte de deseuri , putem sa-l nominalizam pe Nicolae Ceausescu, in mandatul caruia s-a construit si a operat faimosul combinat chimic. Liderii din prezent sunt cam depasiti de situatie, nepriceputi, incompetenti sau pur si simplu ignoranti. Insa, cu siguranta, niciunul nu doreste otravirea orasului Bacau.

    1. ai gresit …nu doresc dar nici nu ii intereseaza sa scape de halda….deci nu stiu care e mai vinovat astia cu toata tehnologia la spate sau Ceausescu care a industrializat o tara intreaga…eu nu am trait pe vremea lui Ceausescu…dar din cate am citit si auzit nu cred ca el ar trebui tras la raspundere ca principalul vinovat pt problema bacaului.

  2. H de la Hrebenciuc? :)))))))))
    Parca si Hrebenciuc a fost anchetat intr-un dosar de mita catre PSD data de Niculae!

  3. 1. Toti se fac ca nu stiu si isi paseaza vina….
    Nu stiu de ce pe lichidatorul Sierra Quadrant nu il intreaba nimeni nimic (dl Dragomir) deoarece toate combinatiile facute: trecerea activelor de pe o firma pe alta la preturi mici, neanularea unor tranzactii suspecte ce au avut loc inainte de a intra in insolventa Sofert, Amurco,…) s-au facut cu aprobarea lor.Era sa uit Sierra Quadrant a fost lichidator judiciar pentru ambele firme.
    2. Dl. Popovici secretarul primariei spunea ceva de comisia juridica din primarie care a analizat donatia….(dar dansul este de profesie jurist..)

  4. „Ioan Niculae a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se prevala de la ecologizarea haldei”? PREVALÁ, prevalez, vb. I. 1. Intranz. A avea preponderență; a predomina. 2. Refl. A se folosi de ceva, a face uz de ceva în vederea atingerii unui scop. – Din fr. prévaloir, lat. praevalere.
    Deci, fraza suna in felul urmator: Ioan Niculae a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a se folosi de la ecologizarea haldei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *