Duminica, 7 Iulie 2013 | Bacau, stiri | 2 comentarii
Gurile rele spun că Bacăul este un județ cu un patrimoniu cultural sărac. Nimic mai fals! Numai în mun. Bacău se află o mulțime de monumente. O să vă conving că avem cu ce ne mândri vara aceasta, când voi realiza împreună cu ai mei colegi un proiect care sunt sigur că o să vă placă. Până atunci, să vă povestesc puțin despre planurile pe care le are Consiliul Județean Bacău pentru susținerea, chiar dezvoltarea culturii băcăuane. Prinsă în strategia de valorificare și promovare a turismului în județul Bacău, “Casa Bacovia” va fi beneficia vara aceasta de lucrări și reparații de amploare. Investiția se ridică la aproape 120.000 euro. Al doilea proiect va prinde contur în viitorul apropiat și privește modernizarea cu fonduri europene a Observatorului Astronomic “Victor Anestin” din Bacău. Proiectul va fi depus la ADR N-E pe P.O.R. 2007-2013 și se ridică la 10.333.000 lei, din care 173.000 lei va fi contrubuția Consiliului Județean Bacău și 1,6 milioane lei, TVA. Concret, vom atrage aproximativ 2 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru prima instituție de cultură din județ ce va fi reabilitată din fonduri europene. Ionel Floroiu, vicepreședinte CJ Bacău, pentru Deșteptarea: Pentru mine, e un deziderat ca pâna in 2016 sa atragem cât mai multe fonduri pentru modernizarea institutiilor de cultura, a declarat Ionel Floroiu, vicepresedinte al CJ Bacau. Vrem ca din 2014 sa depunem mai multe proiecte si sa atragem bani. E important sa modernizam cladirile, dar va trebui si sa mediatizam institutiile, in acest caz, Observatorul Astronomic, pentru ca astfel sa atragem vizitatori. La observator se intâmpla lucruri foarte interesante si merita sa fie cunoscute. Frumos, nu? Pe măsură ce proiectele vor fi realizate, voi reveni cu informații noi.Vă voi vorbi despre două proiecte în desfășurare. Primul are în vedere Casa Memorială “George Bacovia”. Deschisă publicului la 1 octombrie 1971, adică în urmă cu mai bine de 30 de ani, clădirea adăpostește mai multe manuscrise originale, piese de patrimoniu, dar și obiecte de uz personal care au aparținut cunoscutului scriitor băcăuan.
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Dom’le, daca n-ai mai citat din Benea tot e o treaba 😀
Mie îmi place să-mi susțin informațiile cu declarații și citate. Deci cine vorbește despre un anumit subiect, acela este citat.