Cronica etapei a XV-a la minifotbal

Luni, 1 Martie 2010 | Bacau, fotbal, stiri | Comenteaza

Avand in vedere ca sunt partener oficial al Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori Bacau, editia a IV-a, 2009 – 2010, postez pe blog comunicate de presa, rezultate, stiri si tot ce tine de aceasta competitie care este in curs de desfasurare.

În acest weekend s-au disputat primele meciuri din cadrul etapei a XV-a şi ultima dealtfel din turul campionatului. Cel mai frumos meci al acestui debut de an pentru minifotbalul din Bacău a fost cel disputat între Dedeman şi Cartier URA. „A fost un meci cu multe goluri, dar şi cu răsturnări de situaţii, spre deliciul celor prezenţi la teren şi emoţiile celor din teren”, ne-a declarat după meci, Gheorghe Burleanu, managerul acestei competiţii. Deşi nu a început jocul prea bine, fiind chiar condusă de talentaţii jucători de la Cartier URA cu scorul de 4-1, Dedeman a revenit pe final reuşind să înscrie atât cât i-a fost necesar. Scorul final de 5-4 pentru Dedeman a fost posibil totodată şi graţie tehnicităţii deosebite a unora dintre jucătorii prezenţi în lotul acestora.

X-Carp în formă maximă
Un alt meci care a încântat prin prestaţia sa a fost şi cel dintre X-Carp şi Nuntaşii Poşta Atlassib, încheiat cu scorul de 4-2. X-Carp a demonstrat în acest meci, primul din acest an dealtfel, că este o echipă căreia i-a priit pauza competiţională şi totodată că a înregistrat un plus la capitolul maturitate în ceea ce priveşte abordarea jocului. Ichim Adrian şi Dalban Dorin au făcut diferenţa, conducându-şi echipa spre o victorie care poate anunţa o relansare a acestora în returul campionatului.

Partida dintre Gim Sport şi Fortuna ´40 a înregistrat o surpriză plăcută prin debutul în formaţia celor de la Fortuna a fostul fotbalist din primul eşalon Lucian Bîşcă. Cu toate acestea meciul a fost la discreţia celor de la Gim Sport a căror omogenitate a avut un rol mult mai important în adjudecarea victoriei cu 8-2. Tânărul Cantău Radu, la doar 19 ani, a fost din nou jucătorul care a făcut diferenţa pe teren, demonstrând încă o dată că ar putea să joace oricând la un nivel superior.

Tot omogenitatea lotului de jucători a contat şi în partida dintre Legendele şi FC Transport Bistriţa, meci încheiat cu scorul de 9-4 în favoarea mai experimentaţilor jucători de la Legendele. Corbuleţ Adrian a fost declarat jucătorul meciului după o prestaţie deosebită, deşi de menţionat şi jocul coechipierilor săi.

FC Afezam vs. Red Team a reprezentat un alt meci foarte frumos disputat la polul celălalt al campionatului, ceea ce l-ar putea caracteriza chiar ca un derby. Jucătorii celor de la FC Afezam au avut nevoie de un duş rece reprezentat de preluarea conducerii celor de la Red Team cu 3-1, pentru a-şi intra în formă şi pentru a se impune în cele din urmă cu scorul de 5-3.

Deşi partida dintre SC Andisimo şi FC Coriolan a fost prima disputată duminică de la ora 15.00, contând chiar pentru ocuparea primelor locuri în clasament, am lăsat-o la final datorită nivelului scăzut al ambelor echipe care nu au ieşit în evidenţă cu nicio prestaţie fotbalistică. S-a jucat doar la rezultat, doar talentatul Poancă Adrian reuşimd să mai dezmorţească uneori tensiunea dintre cele două echipe.

Lasa un comentariu