De ce Dragoș Luchian pentru Senat

Mâine merg la vot, iar asta mă responsabilizează enorm, cred eu. Este prima dată când votez pentru Parlamentul României și mă felicit că o fac informat.

I-am urmărit îndeaproape în ultima perioadă pe candidații de pe care îi pot trimite în Camera Deputaților și în Senat și am ajuns la concluzia că mâine voi lovi buletinul de vot cu ștampila cu toată puterea și încrederea de care dispun la aproape 20 de ani.

La deputați situația e clară. V-am spus deja cu cine nu votez duminică și cred că v-ați dat seama că pentru Colegiul 2 Deputați optez pentru tânărul Cosmin Necula. E problema voastră dacă vreți ca în Parlamentul României să se afle oameni din fosta nomenclatură comunistă sau care să frece menta pe ruta Bacău-București timp de 4 ani.

Colegiul 1 Senat acoperă tot municipiul Bacău și include și câteva comune din nordul orașului. Cei aproape 200 000 de cetățeni din acest colegiul îi pot vota, printre alții, pe Dragoș Luchian (USL), Constantin Drăgănuță (ARD), Adina Iancu (PPDD) și Virgil Luca (PER). I-am amintit pe cei mai importanți dintre candidați și l-am menționat prima dată pe Dragoș Luchian deoarece el este alegerea mea.

Dragoș Luchian are o vastă experinență în administrația publică locală, aflandu-se la al doilea mandat de viceprimar al Bacăului. Este unul dintre cei mai de bun simț oameni din politica băcăuană.

Prin mâinile acestuia au trecut multe proiecte care au adus sau care vor aduce plus valoare Bacăului. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și Insula de Agrement se numără printre ele. Niciodată nu l-am văzut nervos sau că se răstește la cineva, iar ușa biroului lui a fost mereu deschisă cetățenilor.

Chiar dacă la nivelul discursului public mai are de lucrat, cred că Dragoș Luchian este alegerea perfectă pentru „senatorul de Bacău”. Sper ca peste patru ani să nu fiu dezamăgit de faptul că acum am încredere deplină în echipa tânără de băcăuani pe care USL o trimite după alegeri în Parlament.

8 thoughts on “De ce Dragoș Luchian pentru Senat

  1. Kristofer, dar nu erai tu cel cu respectarea legilor? Una spunem, alta facem? Domnule blogger, pentru dvs nu se aplica legile tarii? Tu ai voie sa faci campanie electorala astazi, cand propaganda electorala este interzisa? S-ar putea sa ma insel, nu stiu, dar eu asa stiam.. ca nu ai voie sa faci campanie astazi.

  2. Vasile, Vasilică, hai să lăsam naibii frazele de mediocri. De ce, în viziunea multor „stimabili cititori”, orice articol în care îi este apreciată munca cuiva, bloggerul care a scris este plătit? Acuzi pentru că ştii prea bine că tu ai plăti pe cineva să scrie despre tine, că nu ai fi în stare să îţi câştigi acest merit, dar unii oameni pur şi simplu muncesc, iar prin munca lor atrag astfel de articole, de recunoaştere a meritelor. Băgaţi la cap că dacă voi sunteţi într-un fel, nu înseamnă că toţi ceilalţi sunt ca voi.

  3. Aici e ca in CL. Daca e atat de bun in echipa ta mica, pastreaza-l pana se coace bine si doar pentru o oferta mult prea onoranta cedeaza-l.
    Daca e bun la Bacau, pastrati-l aici, e mai util aici, caci la Bucuresti va fi inghitit de rechinii aia mari si se va alege praful de toata cariera lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *