De la Finanţe, citire: FCM Bacău are datorii de 2 milioane de euro

Miercuri, 20 Iunie 2012 | Bacau, foto, stiri | 3 comentarii

Culmea tupeului. După ce a pierdut zdrobitor lupta pentru fotoliul de primar al Bacăului în faţa lui Romeo Stavarache, Dumitru Sechelariu a trimis o adresă Primăriei Bacău prin care doreşte preluarea de către municipalitate a echipei de fotbal FCM Bacău.

Primăria mun. Bacău a spus pas. De ce? Asociaţia Sportivă FCM Bacău cere 1 milion de euro pe o echipă de fotbal care are datorii la buget de circa 2 milioane de euro. Cu 3 milioane de euro îţi faci club, nu glumă.

Deşi, timp de 15 ani băcăuanii au plătit lună de lună pentru această echipă, prin spaţiile comerciale, bunuri publice, care s-au aflat în folosinţa lui Dumitru Sechelariu, astăzi aflăm că echipa are datorii la buget de circa două milioane de euro. Considerăm că, întâi de toate, patronul echipei, Dumitru Sechelariu, trebuie să-şi rezolve problemele financiare şi să înapoieze toţi banii pe care-i datorează cetăţenilor acestui oraş, plătindu-şi toate taxele şi impozitele datorate.

Nu în ultimul rând, ţinând cont că Dumitru Sechelariu a preluat gratuit clubul de la municipalitate, pe când acesta activa în Divizia A, cu întreg palmaresul şi istoria în spate, ar fi moral ca aceasta să-l cedeze, la fel, gratuit, şi fără datorii, cetăţenilor acestui oraş, în acest caz municipalitatea fiind interesată să găsească soluţii de redresare a echipei FCM Bacău. – Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Foto via FCM Bacau – FC Steaua (23 septembrie 2009)

3 comentarii la “De la Finanţe, citire: FCM Bacău are datorii de 2 milioane de euro”

  1. dan 20 Iunie 2012 at 15:55 Permalink

    esti nebun…cum 3 mil? nu imi vine sa cred..

  2. x 20 Iunie 2012 at 16:05 Permalink

    ma cac pe el fotbal, nu dau 2 lei pe el… investiti si promovati arta nu generati prostie intr-un sport complet inutil

  3. AsteriX 20 Iunie 2012 at 20:04 Permalink

    Domnule autor, tara arde cu plagiatul Copy-lotului si condamnare lui Nasty (o rusine care afecteaza imaginea tarii pe termen lung). Tu ce faci ?


Lasa un comentariu