Multă lume mă întreabă de ce adopt cam același stil de îmbrăcăminte oriunde, oricând. Recunosc că îmi place să fiu cât mai select, astfel încăt să mă impun și prin ținută. Veți spune că nu contează cum arăți, ci mai degrabă ce spui. Dar vă rog să vă raportați la societatea noastră și să vă gândiți din nou.
Eu cred că aspectul fizic este destul de important în societate, chiar dacă mulți dintre noi nu vrem să recunoaștem asta. Judecăm, facem caterincă pe seama cumnatului care a venit la nuntă cu un jaf de sacou, însă pozăm în călugări când cineva ne arată cu degetul că judecăm după înfățișare.
Eu, unul, mă simt mult mai confortabil într-o conversație când celuilalt individ nu îi atârnă mucii, nu este murdar la gură și când nu îi duhnește respiația. Automat, când am în față specimene de genul ăsta, atenția mea se va îndrepta spre aceste anomalii de igienă personală și mai deloc spre ceea ce spune respectiva persoană.
Imaginea este ceea ce vindem în societate. Gândiți-vă la puținele cuvinte pe care le-am scris mai sus, raportați-vă la vremurile actuale și vedeți cine are dreptate: moraliștii care spun că judecăm după aspectul fizic sau realiștii care susțin ce am spus mai sus?
Vizavi de amprenta personală, am încercat mereu să adopt un stil care ma caracterizează. Rareori mă veți vedea fără cămașă sau fără tricou polo. Ăsta-s eu! Doar vara mă puteți întâlni în șort, dar niciodată când intru într-o instituție sau când mă duc la un eveniment mai de Doamne ajută.
Îmi plac în special cămășile cu năsturei la gât și pantalonii simpli, puțin slim, dar nu mulați pe picior. Acum că știți ce să îmi cumpărați de Crăciun, spor la cumpărături! Nu îmi plac blugii cu gradiente și tot felul de petice și nici hanoracele. În schimb, când e vorba să fac sport mă îmbrac în echipament adecvat. Cei care m-au văzut pe bicicletă prin oraș pot să o confirme. Nu îi ințeleg pe cei care poartă teniși în perioadele friguroase, chiar dacă au resursele financiare necesare ca să își cumpere din mall-ul în care sparg zilnic 50 de lei pe mâncare o încălțaminte decentă pentru toamnă-iarnă.
Și încă ceva pentru azi… încerc să am mereu la mine un pachet de șervețele nazale. Niciodata nu poți să știi când ai nevoie de el. Cred că acesta nu trebuie să lipsească din geanta unei fete. Parerea mea.
Ai si poseta ? :))
„Cred că acesta nu trebuie să lipsească din geanta unei fete.”
Sa inteleg ca esti fata.
Clar, nu?