Domeniile mele .ro sunt cu plată anuală. Avantaj eu.

Până zilele trecute, cei care cumpărau nume de domenii .ro știau că, odată ce au plătit taxa de 51 de dolari + TVA, domeniul achiziționat este al lor pe viață.

Numai că proiectul de hotărâre de guvern privind înregistrarea domeniilor .ro, publicat zilele trecute, le-a dat celor din online-ul românesc „planurile pe viață” peste cap.

De ce vorbesc la persoana a treia? Pentru că domeniile mele .ro le-am luat de la GlobeHosting și plătesc pentru fiecare dintre ele câte 10 euro pe an. Se pare că am fost inspirat. Bine, nu și-n cazul unor proiecte finanțate, unde acolo am avut buget pentru asta și nu am ezitat să dau aproximativ 200 de lei dintr-un singur foc.

Contractul pentru înregistrare pe care RoTLD îl incheie cu orice terț ce cumpără un domeniu .ro conține un articol care îi salvează pe cei de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică de explicații și de orice răspundere în fața legii, în eventualitatea în care vor fi persoane care îi vor acționa în judecată. Sunt curios dacă se va întâmpla asta. Așadar, acest contract le dă dreptul celor de la RoTLD să revizuiască termenii contractului și de a schimba serviciile furnizate în cadrul contractului. Nasol. Propun înființarea unei asociații a deținătorilor de domenii .ro. 🙂

Sunt curios cât va costa taxa anuală pentru domeniile .ro. La fel de curios sunt și ce se va întâmpla cu cei care au vândut nume de domenii pe bani grei.

 

2 thoughts on “Domeniile mele .ro sunt cu plată anuală. Avantaj eu.

  1. Asteptam forma finala si deja am luat legatura cu un avocat. Atat pentru cei care au vandut cat si pentru administratori. Va fi distractiv chiar daca va dura ani multi si trebuie sa mergem prin straini pentru a respecta dreptul de proprietate chiar si pe cel virtual.

  2. Salut! Imediat dupa ce am citit titlul articolului am spus sa verific daca platind anual domeniul.ro (kristofer.ro) a fost inregistrat pe numele tau iar raspunsul dupa verificarea pe ROTLD este „nu” deci practic oricand cei de la GlobeHosting, Inc. pot face orice cu domeniul tau si pe buna dreptate pentru ca este proprietatea lor, nu cred ca se va intampla dar este un risc si apoi ce este al tau este sfant… de asemenea plata anuala cel putin in forma asta a legii se va plati de ce cu domeniul mai vechi de 2 ani deci cumva se va copenta spun eu. Toate cele bune!
    Date Deținător (Registrant)
    Nume Deţinător:
    GlobeHosting, Inc.
    Adresă#1:
    Wilmington, Suite 105, 501 Silverside Road
    Adresă#3:
    Oraș:New Castle
    Județ/Sector/Stat:DE
    Cod Poștal:19809
    Țara:UNITED STATES
    Telefon:+1.3025044494
    Fax:+1.3025044494
    Email: office@globehosting.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *