Drept la replică trimis către cotidianul Deșteptarea

Sambata, 12 August 2017 | Pareri personale | 3 comentarii

Joi, 10 august, ca urmare a faptului că Deșteptarea a publicat informații eronate cu privire la activitatea mea de consilier local independent în articolul intitulat “Consilierii și-au votat indemnizațiile la foc automat“, am trimis acestui cotidian local un drept la replică.

În așteptarea publicării punctului meu de vedere atât pe pagina de internet a ziarului, cât și în ediția tipărită, am luat decizia de a-l posta pe blog:

În primul rând, țin să precizez că n-am lipsit “strategic” de la ședința extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău din data de 9 august 2017, ci exclusiv din pricina unui concediu de odihnă efectuat în perioada 31 iulie – 10 august despre care am informat oficial executivul și Consiliul Local în dimineața zilei de 31 iulie 2017. Ședința extraordinară din 09.08.2017 a fost convocată prin Dispoziția nr. 1799 din 04.08.2017, deci ambele momente s-au petrecut în timpul în care eu am fost plecat din localitate.

Așadar, absența mea putea fi lămurită în doar câteva secunde, printr-o simplă întrebare adresată de un jurnalist ce respectă normele deontologice.

În același timp, cititorii dumneavoastră mai trebuie să știe că indemnizațiile consilierilor locali sunt stabilite prin lege și depind exclusiv de indemnizația primarului, așa cum stipulează art. 40 din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017 (și nu 152/2017, cum eronat arată articolul dumneavoastră din data de 10 august): 10% din indemnizația lunară a primarului. Cum venitul lunar al primarului a fost stabilit, prin hotărârea Consiliului Local din 10 august 2017, ca fiind în cuantum de 13.050 lei, automat cresc și indemnizațiile consilierilor locali.

Nu în ultimul rând, permiteți-mi să vă pun în vedere faptul că proiectul de hotărâre la care faceți referire în articol, propus de primarul Cosmin Necula și aprobat miercuri, presupune majorarea substanțială a salariilor și indemnizațiilor lunare ale celor care conduc Primăria Bacău, pe alocuri chiar dublarea acestora:

  • primar: 13.050 lei;
  • viceprimari: 11.600 lei fiecare;
  • administrator public: 11.600 lei;
  • secretarul municipiului: 11.455;
  • arhitect șef: 8.265.

desteptarea

3 comentarii la “Drept la replică trimis către cotidianul Deșteptarea”

  1. Ioana 12 August 2017 at 23:59 Permalink

    Abia asteptam să văd reacția ta! Bravo!
    De curiozitate, ce face domn’ primar pentru aia 13.050 de lei? Nu de alta, dar suma aia e salariul multora pe un an întreg.

    • Laurentiu 13 August 2017 at 10:32 Permalink

      Ce face? Sifoneaza alti bani, pentru partid, caci vin din nou alegeri. Este ca un stimulent…

  2. sebi 14 August 2017 at 14:02 Permalink

    Dragnea trebuia sa si multumeasca clientela politica intr un fel sau altul dar sa nu uitam ca modificarea legii salarizarii ce le permite acest lucru e specificat ca maxim 25% treptat pana in 202o ,iar acesti bani sunt din bugetul local.. alta capcana pentru alegatori,si bine’nteles legea este cu dedicatie,


Lasa un comentariu