În noul an școlar, elevii din comuna Dofteana vor primi o masă caldă

Sambata, 3 Septembrie 2016 | Bacau | 1 comentariu

Ca urmare a unei ordonanțe de urgență aprobată zilele trecute de Guvernului României, preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat vor primit gratuit un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în perioada desfășurării cursurilor, în limita valorii de 7 lei/elev. 

În anul școlar 2016-2017, Programul național de acordare a unei mese calde sau a unui pachet alimentar pentru școlari și preșcolari se află într-o fază pilot, urmând ca vara viitoare, pe baza rezultatelor obținute, Guvernul să decidă dacă și în ce măsură va extinde acest program în toate unitățile de învățământ din România.

Până atunci, masa caldă zilnică pentru elevi va ajunge în 50 de școli și licee din țară, una dintre ele fiind și din județul Bacău. E vorba despre Școala Gimnazială “Scarlat Longhin” din comuna Dofteana, unde peste 500 de elevi vor beneficia de acest proiect pilot.

Felicit Guvernul României pentru măsură, rolul ei fiind de a asigura accesul egal la educație pentru copiii din România, în scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar. Totuși, chiar dacă e vorba de un program pilot finanțat de la bugetul național, am putea să luăm în calcul extinderea lui în județul Bacău până anul viitor. Suntem una dintre cele mai vitregite zone din țară în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii. Doamna Șotcan, Consiliul Județean, se aude?

Pentru detalii, Ordonanța de Urgență poate fi găsită aici.

dofteana jud bacau

foto: Dofteana.ro

1 comentariu la “În noul an școlar, elevii din comuna Dofteana vor primi o masă caldă”

  1. Mihai 5 Septembrie 2016 at 16:01 Permalink

    Uite, la asa idei eu nu marjez. Sa justifici abandonul scolar prin ii dau copilului o masa calda, rece sau oricum nu este o realizare. Sa ne gandim ce face copilul acela in restul timpului? Restul de 18 ore zinic si in weekend, ca si in vacante ce mananca? Cu ce se imbraca? Nu mai bine incercam sa promovam salarii decente astfel incats a ne hranim copii de trei ori pe zi cu hrana calda atat in timpul scolii cat si in restul timpului?


Lasa un comentariu