Cum și de ce am fost exclus din USR de Biroul Județean condus de Stanciu Viziteu

Duminica, 14 Noiembrie 2021 | Politica | Comenteaza

După 2 ani de muncă pentru comunitate ca membru USR PLUS, în urmă cu puțin timp am aflat din presă (căci așa se comunică mai nou deciziile marcate drept confidențiale) că luni, pe 8 noiembrie, Biroul Județean condus de Lucian Daniel Stanciu Viziteu m-a exclus din partid.

Motivul invocat? 4 sesizări în care sunt acuzat că am afectat obiectivele politice ale organizației prin atitudinea pe care am avut-o față de decizia abuzivă de a mi se retrage atribuțiile de viceprimar de către primarul coleg de partid și pe care l-am ajutat să fie ales în septembrie 2020 în această funcție.

Motivul real îl știm cu toții: Viziteu are o înțelegere cu PRO România (condus de fostul primar trimis în judecată pentru fapte de corupție, Cosmin Necula, numit între timp director la Societatea de Servicii Publice Municipale) și, pentru că nu am vrut să cedez locul de viceprimar unui membru PRO, mi-a retras atribuțiile, mi-a revocat accesul la informațiile din primărie, m-a scos din toate grupurile de lucru, mi-a mutat biroul la marginea orașului și acum mă elimină din partid.

viziteu necula chermeza

În cadrul USR PLUS Bacău nu se discută deloc nici despre această combinație cu PRO România ce trădează angajamentele pe care ni le-am luat față de băcăuani, nici despre direcția greșită a administrației conduse de Stanciu-Viziteu:

  • un trimis în judecată de DNA la cârma societății primăriei;
  • angajarea prin transfer a soțiilor consilierilor PRO România;
  • angajarea ilegală a consilierilor de la cabinetul primarului (soldată deja cu condamnări);
  • festivalurile cu mici și bere, organizate cu bani de la bugetul local în toiul pandemiei, în timp ce bursele elevilor sunt amânate de la o lună la alta;
  • modernizarea fix a străzii pe care stă fostul primar Necula, prin săltarea acesteia peste lista prioritară aprobată anterior;
  • multitudinea de dosare DNA în care sunt anchetate matrapazlâcurile din ultimul an.

+ iar lista poate și va continua.

Toate lucrurile de mai sus nu afectează în niciun fel “obiectivele politice ale USR” și nu trebuie discutate la partid, așa că mai bine ne dăm viceprimarul afară, corect?
Dacă partidul (la nivel local, județean, național) va rămâne pasiv la toate acțiunile primarului care contravin angajamentelor și valorilor USR PLUS, menționate de mine mai sus, înseamnă că mă lupt cu morile de vânt și că locul meu chiar nu mai este aici.

Nu fac politică și administrație nici pentru mine, nici pentru partid și mereu am trăit cu ideea că există viață dincolo de o funcție sau alta sau de o organizație sau alta. Tocmai de asta nu am ezitat și nici de-acum înainte nu mă voi feri să spun lucrurilor pe nume, așa cum o fac încă din 2007, când am devenit activ în spațiul public local ca blogger.

Oricum, voi ataca decizia de excludere atât la nivel intern, cât și în instanță (dacă se va ajunge acolo), unde voi pune pe masă toate elementele de mai sus. Până la lămurirea acestor aspecte voi rămâne membru suspendat, dar îmi voi continua activitatea atât ca viceprimar, cât și în calitate de consilier local. Nu știu cât va dura, dar rezistența va fi una serioasă și foarte bine articulată.
În imagine, dragi băcăuani, exact ce nu ați mai vrut să vedeți după alegerile locale din toamna anului trecut: o frumoasă coabitare între primarul USR și fostul primar Necula, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

Lasa un comentariu