Extremiștii de la PRU și-au tras grupare paramilitară

Duminica, 24 Ianuarie 2016 | Politica | 4 comentarii

Chiar dacă e Ziua Unirii, alții muncesc din greu să ne dezbine. Și se gândesc să o facă nu doar politic, la nivel declarativ, ci mai nou și paramilitar, prin înființarea unor detașamente de luptă care să ne pună la respect atunci când nu suntem de acord cu orice ar susține ei.

Vorbesc despre descreierații de la Partidul România Unită (PRU), formațiune condusă de Bogdan Diaconu, un fost PSD-ist care se luptă de dimineață până seara să devină un Vadim mai mic. Azi, de Ziua Unirii, PRU a anunțat înființarea “Patrulei lui Vlad Țepeș”, o brigadă care va fi condusă de luptatorul K1 Daniel Ghiță.

Am spus-o și aseară pe Facebook: mi se pare o idee foarte periculoasă, care ar putea da naștere la un precedent profund nedemocratic. Politica se face pașnic, prin argumente și idei, nu cu pumnul, cu grupări paramilitare care să vină să ne căpăcească doar pentru că avem cu totul și cu totul alte idei față de extremiștii de la PRU.

Nu știu dacă ați urmărit ce promovează PRU: discriminare pe toată linia față de minorități, jos ungurii, să nu mai plătim taxe și impozite, religiozitate excesivă și așa mai departe.

Amicul Blidaru spune că Bogdan Diaconu își face planuri pentru o transformare a României într-o dictatură național-creștin-socialistă. Nu știu ce vede el socialist în discursul de extremă dreaptă a lui Diaconu, dar la partea cu dictatura naționalisto-creștină are dreptate.

Sesizăm și noi PRU e partid neconstituțional? Ar cam fi timpul…

grupare vlad tepes pru

foto via Știri pe Surse

4 comentarii la “Extremiștii de la PRU și-au tras grupare paramilitară”

  1. Madalin Blidaru 24 Ianuarie 2016 at 16:33 Permalink

    Desi incalca clar legea partidelor si constitutia prin obiectivele pentru care militeaza, eu ma tem ca vom face aceleasi greseli ca in trecut, urmand sa treaca in umbra si sa devina si mai puternici. Cum putem spune ca aparam libertatea atat timp cat ii cenzuram? Sunt numeroase cazuri de partide anti-democratice, aparent (si nu numai) neconstitutionale aparute recent.

    Legat de partea cu socialist, remarca vine pe fondul aparitiei nazismului german sub forma national-socialismului. Avem suficiente indici referitoare la socialism: interventia agresiva a statului in piata, nationalizarile si, in acelasi timp, sprijinirea capitalului romanesc, critica capitalismului, economie planificata de stat si altele (recomand programul de guvernare publicat de liderului lor astazi pe facebook).

  2. Iulian 24 Ianuarie 2016 at 18:30 Permalink

    Bravo. O poziție absolut normala ! PRU a debutat mascat de patriotism, fapt care m-a determinat sa ader la o noua mișcare politica, care avea in centru politicilor sale romanul, cetățean european. A fost doar o mascarada, o minciuna, niste misei fara coloana, plătiți din surse financiare obscure. Acesta organizație politica este antidemocratica, profita de nivelul de trai precar al romanilor si de lipsa culturii democratice a unora. Îmi doresc sa subliniez ca in astfel de vremuri, trebuie sa facem tot ce avem in putinta sa stingem astfel de mișcări, sa unim nu sa dezbinam, sa strângem rândurile si sa ne implicam. Sper ca noile generații de politicieni sa fie sprijinite de votul majorității, iar schimbul de generații sa aduca cu sine Speranta într-un trai mai bun. Îți urez succes Cristi in toate demersurile tale. Acest partif nu are nimic comun cu romanul, nici cu Romania !

  3. Xulescu 24 Ianuarie 2016 at 20:52 Permalink

    Daca o sa patim ca restul tarilor sa fim invadati de musulmani sa te vad ce politica pasnica mai inventezi tu. Habar n ai ce vorbesti.


Lasa un comentariu