Facilitățile studenților, conform legilor în vigoare

Statutul de student atrage anumite drepturi fundamentale pe care s-ar putea ca unii dintre voi să nu le cunoască. M-am gândit la asta și îmi doresc să vin în ajutorul vostru, drept pentru care am alcătuit o listă cu principalele facilități de care puteți beneficia pe parcursul studenției, pe baza legilor în vigoare.

Acces gratuit la sănătate
Studenții beneficiază de asistență medicală și psihologică gratuită în cabinete medicale și psihologice universitare ori în policlinici și unități spitalicești de stat, conform legii.

Transport subvenționat
Transportul public costă mai puțin pentru studenți. Spre exemplu, RATB și Metrorex oferă studenților abonamente lunare subvenționate cu 50%. Legea spune că în timpul anului școlar, studenții beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar (Căile Ferate Române, da?) și naval.

Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru categoriile de transport stabilite prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Tarife reduse în instituțiile publice de cultură
Studenții beneficiazã de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, în limita bugetelor aprobate. Studenții etnici români din afara granițelor țãrii, bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate la toate manifestările mai devreme amintite.

Burse sociale, premii pentru performanță și locuri în tabere
Statul este obligat să acorde burse sociale de studii studenților proveniți din familii defavorizate precum și celor instituționalizați, în condițiile legii.

Statul acordă premii, burse, locuri în tabere și alte asemenea stimulente studenților cu performanțe universitare, precum și cu rezultate remarcabie în educația și formarea lor profesionalã sau în activitãþi culturale și sportive.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului acordă anual burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate din fonduri constituite în acest scop. Aceste burse se obțin prin concurs organizat la nivel național. La concurs pot participa atât studenții și absolvenții instituțiilor de învățământ superior de stat, cât și cei ai instituțiilor de învățământ superior particular acreditate.

Cămine, internate și cantine pentru studenți
Cheltuielile de întreținere a internatelor, a căminelor și a cantinelor universităților se acoperã din veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ respective și din subvenții de la buget cu această destinație. Tarifele practicate de universități pentru studenți la cămine și cantine sunt cel mult egale cu diferența dintre costurile de funcționare, cuprinzând cheltuielile de personal, cheltuielile cu utilitățile, cheltuielile cu materiile prime și consumabile și cheltuielile de întreținere curentă și, respectiv, subvențiile de la bugetul de stat.

Toate actele de studii eliberate de universitate, precum și cele care atestă statutul de student (adeverințe, carnete, legitimații) se eliberează în mod gratuit.

Facilități la înființarea unei societăți comerciale
În baza prevederilor HG nr. 166/2003, studenţii care doresc să înfiinţeze o afacere proprie beneficiază de scutiri de la plata unor taxe şi tarife. Detalii găsiți pe site-ul ONRC.

Marea majoritate a lucrurilor prezentate mai devreme sunt extrase din Legea nr. 1 din 2011 (Legea Educației Naționale).

5 thoughts on “Facilitățile studenților, conform legilor în vigoare

  1. Mai scrii un articol cu facilitatile de care chiar au parte studentii?

    La transportul auto (cu autocarul, cand pleci acasa), ai cel mult 10 lei reducere, sub nicio forma 50% reducere.

    Am fost anul trecut la opera si aveau tarife speciale pentru studenti. 30 si ceva pentru noi, 50 si ceva de lei pentru orice alt adult.

      1. Ba e public, ca merge cine vrea cu el. Ca nu e de stat, e partea a doua. Dar public e. Nu e transport public masina ta de-acasa 🙂

  2. Anii vin , anii trec;
    Vantul bate, ploaia nu se opreste.
    Banii vrem, mancare cumparam
    Dar locuri de munca ofera cineva pentru studenti din zilele de astazi?>
    Nu, fiecare traieste dupa cum poate, de parca facultatea este o carte ce trebuie citita singura, fara pic de indrumare.
    Inteleg totatal lumea trebuie sa fie cea mai buna, dar ca dupa facultate doar 10-20 % sa-si gaseasca de munca nu mi se pare prea ok.

  3. daca ne dai din paralela constitutie a romaniei nu faci nimic
    vrem sa stim adevarul nu visele parlamentarilor
    precum caminul in cadrul univ Bacau e aproximativ 120lei pe luna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *