Foto: Marșul sutelor de biciclete în Bacău

Sambata, 17 Mai 2014 | Bacau, foto | 1 comentariu

Azi, la prânz, bicicliștii băcăuani de toate vârstele au ieșit pe străzi pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale Săptămânii Naționale a Voluntariatului: Marșul bicicletelor.

Desfășurată sub egida inițiativei Băcăuanii vor piste pentru biciclete alături de Fundația de Sprijin Comunitar, tura pe două roți a scos din casă sute de băcăuani care obișnuiesc să pedaleze.

Marșul bicicletelor este primul eveniment din cadrul proiectului Băcăuanii vor piste pentru biclete, o inițiativă de lobby și advocacy despre care v-am vorbit pentru prima dată în urmă cu două săptămâni, când am spus că vrem să băgăm Bacăul în rândul orașelor europene.

marsul bicicletelor bacau-24

Primul pas tocmai l-am făcut. Am invitat bikerii din Bacău la o tură pe traseul Parcul Cancicov – Statuia lui Ștefan cel Mare – Parcul Gherăiești cu două scopuri: să promovăm mersul pe bicicletă în rândul băcăuanilor și mai ales să arătăm autorităților că noi, bicicliștii, suntem numeroși în municipiul Bacău și că avem nevoie de piste pentru biciclete.

Vremea a fost perfectă. Inspectoratul de Poliție Județean Bacău primește nu numai aprecierile noastre, ale organizatorilor, dar și pe cele ale participanților la marș. Băcăuanii care au pedalat până la Gherăiești au fost încântați de faptul că toate intersecțiile au fost eliberate pentru coloana cu bicicliști, care s-a întins pe câteva sute de metri, și mai ales pentru că s-au putut plimba în voie pe străzile Bacăului. Acest lucru ar putea deveni posibil în fiecare zi dacă am avea piste pentru biciclete.

marsul bicicletelor bacau-37

Mulțumiri și partenerilor, fără de care nu am fi fost atât de numeroși: Elephant Bike Club, Grupul ProBike, elevii prin Consiliul Județean al Elevilor, sportivii de la STEP (Surf The Earth Project), leuții de la LEO Alpha Young&Smart Club, membrii Interact Club, tinerii talentați de la I.D. Fest, internauții de la I Love Bacău, bloggerii și, nu în ultimul rând, firmele locale din domeniu Bike & Sport și Velo-Sport.

Este vital, cred eu, ca societatea civilă din Bacău să fie unită pentru astfel de inițiative civice. Atunci când organizațiile își dau mâna și pun umărul împreună la organizarea unui eveniment, uite că iese ceva de impact și pozitiv pentru comunitate.

marsul bicicletelor bacau-10

Vom continua demersurile și evenimentele. Suntem deschiși la orice idee care să vină în ajutorul bicicliștilor. Urmează să încercăm să ne întâlnim cu autoritățile locale și să discutăm deschis despre pistele pentru biciclete. De asemenea, sezonul cald va aduce bikerilor băcăuani și câteva evenimente inedite. Dacă sunteți interesați, nu vă rămâne decât să urmăriți Băcăuanii vor piste pentru bicilete.

1 comentariu la “Foto: Marșul sutelor de biciclete în Bacău”

  1. Bogdan 17 Mai 2014 at 17:32 Permalink

    Felicitari tuturor!


Lasa un comentariu la Bogdan