Cui i-e frică de Bau-Bau? Că lui Benea îi este frică de alegeri

Nu credeam că vom ajunge în 2020 și că vom vedea garnitura de PSD-iști din Bacău, după 4 ani de putere deținută la toate nivelurile, că fug de alegerile care bat la ușă. Candidat la primărie stabilit încă nu au, iar realizările administrative sunt minime spre deloc, în special în municipiul Bacău. Iar cetățenii văd asta.

Au avut primăria, au avut Consiliul Județean (de mai bine de 25 de ani), au avut guvernarea, majoritatea parlamentară, iar rezultatele se văd atât cu ochiul liber, cât și în statistici și în indicatorii economici: calitatea vieții este slabă, companiile mari ocolesc județul, depopularea este un fenomen actual și accelerat, domeniul public arată aproape părăsit, actul cultural e la un minim istoric și așa mai departe.

Partea bună este că băcăuanii s-au săturat de ei și că ar fi dispuși să ofere încrederea unor oameni noi, bine intenționați, iar asta s-a văzut atăt la europarlamentare, cât și la prezidențiale. În general, trendul la nivel local este unul anti-PSD și inclusiv Dragoș Benea simte asta și nu întâmplător l-am auzit zilele trecute militând pentru amânarea alegerilor locale.

Apropo de asta, e o dovadă de maximă ipocrizie să invoci grija justificată a compatrioților pentru infectare când parlamentarii de Bacău pe care îi comanzi au votat, culmea, împotriva propunerii USR-PLUS ca votul să aibă loc în mai multe zile. Și să și dai link către o știre cu procentul de 76% care își doresc asta. E ca și cum ai spune că îți pasă de sănătatea pietonilor, să atașezi un studiu acestei declarații, dar să faci activ demersuri pentru desființarea unor treceri de pietoni de prin oraș pentru un bloc pe care vrei să îl ridici.

Ăsta e visul pesedist: să fie amânate alegerile, să ne prindă valul doi al pandemiei, liberalii (pentru care chiar nu am vreo mare simpatie) să alunece și mai mult în sondaje, ei să aibă timp să își livreze populismele cu pensiile și alocațiile umflate din pix, iar ei să vină pe un val de nemulțumire națională. Și uite așa să mai păcălească încă o dată românii și să își reconfirme mandatele în fruntea feudelor localităților și județelor pe care cică le conduc. Și nu oricum, ci cu Viorel Hrebenciuc înapoi în joc, așa cum am văzut în sufrageriile A13 organizate recent pentru ceva răspândire comunitară a noului Coronavirus și probabil niște discuții despre pădurile prin care ar trece autostrada spre Brașov.

viorel hrebenciuc sova benea

Pe de altă parte, preiau aici ce am scris mai devreme: știe cineva unde este și ce mai face prefectul apolitic, din întâmplare candidat al PNL pentru Primăria Bacău? Nu de alta, dar în ultimele 24 de ore am avut record de băcăuani depistați cu Covid: 52 de persoane! Controale nu, măștile sunt purtate aiurea prin magazine sau deloc, văd mese de 10-15 persoane pe la terase, am observat nunți îngrămădite în aer liber și așa mai departe. De acord că economia trebuie să funcționeze, poate că într-o anumită măsură și viața socială și politică, dar trebuie să fim atenți ca să nu ne întoarcem de unde am plecat în primăvară.

Înainte de europarlamentare, preziceam cel mai mic scor al PSD Bacău din ultimii 20 de ani. Și chiar așa a fost, cu Benea candidat pentru Parlamentul European: 27,8%. Și acum am curajul să mai fac un pariu: pierdeți și județul, și municipiul pe 27 septembrie, așa că puteți începe să împachetați.

Și mai am ceva ca să nu spuneți că sunt băiat rău: ultimele oferte pentru tocătoare de hârtii, asta dacă nu le veți cumpăra și pe astea la suprapreț de la firmele pe care tot voi le dețineți prin interpuși. Hai, că începe dezorganizarea grupului informal! 🙂

2 thoughts on “Cui i-e frică de Bau-Bau? Că lui Benea îi este frică de alegeri

  1. Iata doar doua realizari din ultimii 4 ani: Centura si Aeroportul – vreo 300 mil euro atrasi in judet. cele mai mici, precum asfaltarea Bacau – Onesti – Brasov, sau multe alte drumuri prin judet, nu le mai punem la socoteala, ca nu esti tu interesat de mizilicuri. Tu te bati cu pumnul in piept ca nu cedezi in fata lui Viziteu, ca e pupilul PSD-ului si apoi, hop… viceprimarul lui. N-am nici o emotie, sigur nu ajungi viceprimar copile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *