Nume mari la Gala Star 2014 @ Teatrul Bacovia

Vineri, 28 Martie 2014 | Bacau, stiri | Comenteaza

Și anul acesta sunt partener al Galei Star, un eveniment cultural care se desfășoară anual în Bacău și care a ajuns la cea de-a noua ediție. Gala Star 2014 va avea loc între 4-8 aprilie și va aduce pe scena Teatrului Municipal Bacovia toate formele de spectacol de tip one-man show, dar și actori renumiți atât din țară, cât și de peste hotare.

AFIS GALA STAR 2014Maia Morgenstern, Angela Gheorghiu, Marcel Iureș, Mircea Diaconu, Alexandru Repan, Florin Piersic Jr. și celebrul actor american Nick Mancuso sunt doar câteva dintre numele pe care le veți putea vedea între 4 și 8 aprilie jucând în Bacău.

Teatru, teatru – dans, teatru de animaţie, teatru – circ, pantomimă, stand-up comedy – de toate veți vedea în competiția pentru Trofeul festivalului, disputat de zece actori din trei țări (Germania, Republica Moldova și România). Gala Star 2014 este organizată de Teatrul Municipal Bacovia și Primăria Municipiului Bacău, alături de Ministerul Culturii și UNITER.

Juriul de selecţie a recitalurilor înscrise în concurs este format din teatrologul Carmen Stanciu, conferenţiar dr. al Facultăţii de Teatru – UNATC Bucureşti, Dan Marius Zarafescu – teatrolog, şef Serviciu Artele spectacolului din Ministerul Culturii, şi scriitorul şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău.

Gala STAR are caracter competitiv. Un juriu format din profesionişti ai teatrului naţional sau internaţional va desemna câştigătorii dintre cele mai valoroase recitaluri înscrise în competiţie, acordând: Marele Premiu şi Trofeul Galei STAR, Premiul pentru cel mai bun one man show, Premiul pentru cel mai bun one woman show, Premiul onorific “Ştefan Iordache”, acordat de elevi din liceele municipiului Bacău şi Premiul actorilor din Teatrul Municipal “Bacovia”.

Mi se pare foarte tare că elevii din Bacău acordă un premiu la un festival-concurs internațional. O mare bilă albă Teatrului Bacovia pentru treaba asta! Ba mai mult, Teatrul Bacovia și-a respectat promisiunea și le oferă lui Eric Țuțuianu și Cristian Ioan, câștigătorii ID Fest 2013 la secțiunea one-man show, șansa să joace în cadrul Galei Star 2014.

Programul Galei Star 2014

Parteneri Gala „Star” 2014: Ţiriac Auto, Agricola S.A., Pambac S.A., Dedeman, Hotel Bistriţa, Viking’s, Café du Théâtre, Interprint, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT, Secţia Română), Colegiul Economic “Ion Ghica”, Docuprint, e-theatrum.com, Grafit Invest, Miko Sound Bacău, Floarea de Colţ, Omega Bc Communications, Luada Style, S.C.Comat S.A., S.C. Comfert, S.C. Marcis S.R.L., Filoptic, Rad Trans, Hotel Helen, Palatul Copiilor Bacău

Parteneri media Gala „Star” 2014: Societatea Română de Radiodifuziune, TVR, TVR2, TVR Iaşi, Agerpres, Yorick, Observatorul Cultural, Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”, Revista Teatrul Azi, Revista Ateneu, Şapte Seri, Zile şi Nopţi Bacău, Port.ro, Radio România Iaşi, Ziarul de Bacău, Trustul Media Deşteptarea, 1TV Bacău, Eurotv Bacău, Est TV, Magic FM, Dream FM, Evenimentul, deferlari.ro, fermapolitica.ro, inimabacaului.ro, Jurnalul de Bacau, kaisha.net, kristofer.ro, monichis.info, Bacau.net, Strada Mare, contrasens.com, megabacau, farafiltru.net, inainte.eu, biarules.ro, proziare.ro.

Lasa un comentariu