Greşeli generale ale tinerilor din ziua de astăzi

Mulţi dintre adulţii trecuţi de 35-40 de ani îşi pun mâinile în cap când aud că adolescenţii de astăzi le vor plăti pensiile. Pe de o parte îi condamn pentru lipsa de încredere în tânăra generaţie, dar pe de altă parte, uitându-mă în jurul meu (la şcoala, în cluburi, pe stradă, în magazine), le dau dreptate şi cred că au de ce să îşi facă griji. Nu vreau să fiu purtătorul de cuvânt al celor de vârsta mea, ba chiar doresc să îi blamez pentru greşelile pe care mulţi dintre ei le fac şi să vin cu câteva exemple şi alternative care sper să le dea serios de gândit.

1. Lipsă de implicare. Urăsc oamenii care nu au niciun punct de vedere, care nu merg la vot şi pe care nu îi interesează probleme comunităţii. 80% dintre tinerii de azi, mă refer la cei până în 20 de ani, sunt interesaţi de cluburi, sex, Facebook şi țoale de la Zara. Nimic mai mult.

Nu le pasă de viitorul lor ci trăiesc clipa. Viaţa îi va lovi din plin după terminarea facultăţii şi vor plânge în pumni. „Prost am fost… de-aş fi din nou elev multe aş schimba”. Too late, baby!

2. Seriozitate zero. Sunt unii care îţi dau impresia că vor să facă ceva dar care, brusc, îşi închid telefonul şi o taie la grătar. Tu rămâi cu ochii în soare, iar el pierde oportunitatea de a se remarca şi implicit capătă eticheta de „nu apela la el, nu merită”. Asta se întâmplă din cauza educaţiei precare pe care individul o primeşte. Dacă zici că faci ceva, păi fă! Respectă termenele pentru că alţii depind de ele.

Am avut ocazia să dau peste fel de fel de specimene în Consiliul Elevilor. Înnebuneam când cineva îşi asuma o răspundere după care îmi dădea cu flit. Aşa se duc naibii multe dintre lucrurile care ar putea schimba ceva în bine în această Românie plină de oameni neserioşi.

3. Să plecăm în Mozambic! Părerile sunt împărţite vizavi de studiatul în străinătate. Am spus-o mereu şi voi rămâne ferm pe poziţii. Eu rămân în ţară deoarece cred că sistemul este foarte flexibil şi, deocamdată, nu foarte aşezat. Îmi place România: este dinamică, competitivă, puţin gălăgioasă, dar plină de oportunităţi pe care puţini tineri le văd astăzi.

Aici nu ştiu ce să zic, nu vreau să judec pe nimeni, însă uneori am impresia că voi rămâne singur în ţară. Toţi elevii vor să o şteargă de aici şi nu vor să mai audă de România. Sunt, unii dintre ei, atât de îndoctrinaţi de cei care i-au crescut, atât de profesori cât şi de părinţi că nu pot face aici ceva, încât au ajuns să înjure România de fiecare dată când au ocazia. Cu o astfel de atitudine nu se va schimba nimic. Nu îl mai luaţi pe NU în braţe! Nu sunt de acord cu patriotismul ipocrit de 1 Decembrie, însă niciodata nu voi aprecia oamenii cărora le este ruşine că sunt români.

4. Naivitate. Nu mai credeţi că tot ce zboară se şi mănâncă! Voi urâţi fizica şi biologia, însă, mânaţi de profesorii voştri dragi care „v-au ajutat cel mai mult în viaţă”, chiar începeţi să credeţi că tocitul este singura cale de a reuşi în viaţă. Studiaţi (nu tociţi), însă încercaţi să faceţi şi altceva în timpul liceului şi facultăţii.

Zugrăviţi, jucaţi teatru, cântaţi, vindeţi cercei hand-made, bloggeriţi, vorbiţi zilnic la un radio anonim, faceţi fotografii, etc. Exemplele pot fi nenumărate. Important este să vă dezvoltaţi şi alte abilităţi care vă vor ajuta enorm în viaţă. Puteţi face asta distrându-vă şi făcând ceva plăcut. Puţini sunt cei care reuşesc în ziua de astăzi să obţină un loc de muncă pe baza a ceea ce au învăţat la liceu şi la facultate.

5. Lista poate continua. Vă las pe voi să o gândiţi.

PS: Fotografiile sunt ilustrative. Îi rog pe cei care apar în ele să nu creadă că mă refer la ei în frazele de mai sus.

14 thoughts on “Greşeli generale ale tinerilor din ziua de astăzi

  1. Salutari calduroase din Anglia. Consider ca e printre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Doar vizitand tara nu poti sa iti dai seama, dar aici totul e 100% diferit fata de Romania si dupa ce sunt aici de o luna si ceva, nu m-as mai intoarce acasa nici sa ma bati cu fierul incins.

    Mult noroc cu dinamica si competivitatea din Romania.

  2. Nu sunt in totalitate de acord cu tine. Cei care au plecat si care pleaca in continuare, au puterea de a schimba. Eu sunt student, anul 1 in Danemarca. Pot spune ca nu regret deloc ca am facut aceasta decizie. Nu acuz Romania pentru problemele ei. Toti spun ca cei de la conducere sunt de vina, dar in realitate, situatia e diferita. Oamenii sunt o problema. Astazi, ca sa capeti increderea unei persoane in Romania, trebuie sa muncesti mult, uneori prea mult. Nimeni nu-ti da sperante la inceput. Toti sunt impotriva ta. Spun asta pentru ca am patit-o. Eu m-as intoarce in Romania, doar ca sa schimb ceva, sa ajut, sa impartasesc idei. Dar, dupa m-as intoarce, pentru ca locul meu este in alta parte acum. Tu spui bine, ai dreptate cu anumite chestii. Ma bucur ca incerci sa le deschizi ochii altora. E de apreciat!
    Mult succes in continuare 🙂

    PS. Imi pare rau ca nu am mai reusit sa vorbim mai multe la Liberty Parade 2010 🙂 Ai ramas pe langa camion in acel an.

  3. in weekend-ul trecut am avut intalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului Gheorghe Vranceanu…emotii, destainuiri si mandrie.

    de ce mandrie ? mandria de a fi elevii unei generatii care si azi gandeste tinereste.
    am avut si noi nazdravaniile anilor de liceu, am avut si noi profesori pe care ii copiam, am purtat si noi uniforme stramtate si scurtate, am chiulit si noi …dar mai presus de orice credeam in ceva: in VIITOR !

    Am tinut f. mult sa ne invitam si copiii – unii dintre ei – si nu putini- elevi ai aceluiasi liceu, tocmai pt. a le arata ce inseamna realizarea ca om, sistemul sanatos de valori in care credem: respect/loialitate/daruire, relatiile stranse si prietenia ramasa neclintita peste ani, credinta pentru o Romanie frumoasa.

    Credem in vremuri mai bune pentru noi si copiii nostri !

  4. „Zugrăviţi, jucaţi teatru, cântaţi, vindeţi cercei hand-made, bloggeriţi, vorbiţi zilnic la un radio anonim, faceţi fotografii, etc. Exemplele pot fi nenumărate. Important este să vă dezvoltaţi şi alte abilităţi care vă vor ajuta enorm în viaţă. Puteţi face asta distrându-vă şi făcând ceva plăcut. Puţini sunt cei care reuşesc în ziua de astăzi să obţină un loc de muncă pe baza a ceea ce au învăţat la liceu şi la facultate.” e cea mai inteligenta chestie pe care am auzit-o ever, bine zici!

  5. ce sa zici la 4? putini …toți care au trecut printr o facultate au ajuns undeva mai presus de maimuțoii aia cu bliz blizuri din clei,poze de a 2 a și altele fără o facultate buna …majoritatea n au reușit sa se maturizeze si bacul picat ar fi logica
    nici 10% din liceul meu n a ajuns la facultate

  6. 1. De ce ai urî anumite persoane pe care nu le cunoşti? Sunt unii care nu merg la vot din lene, dar şi din motivul că nu au pe cine să pună ştampila. Dar pe cei care l-au ales pe un şpanchi care a distrus viitorul generaţiei din care şi tu, dar şi eu facem parte?

    2. DA

    3. Dacă într-adevăr vrei, poţi să te descurci şi la noi. Pupatul în cur e cea mai uşoară cale, dar sunt şi altele, mai grele ce-i drept.

    4. DA

  7. Uite ca nu vei ramane singur.. si eu am de gand sa raman! Si cred ca sunt multi altii care vor sa isi gaseasca ceva de facut prin tarisoara noastra draga 🙂 ..

  8. 1. Lipsa de implicare de care vorbesti nu este marea vina a copiilor de azi uitate putin in jur ce promoveaza lumea. Ti se arunca intre ochi sa faci referate peste referate pe care oricine le ia gata facute de pe internet, notarea la scoala este jalnica intr-adevar este si vina elevului ca nu invata dar si partial a profesorului cati elevi din Romania nu au deloc note umflate poate cel mult 10-15%. Si cine te duce la aceasta alergare dupa note? Pentru ca mentalitatea romanului e mult si prost si mai ales mentalitatea sistemului scolar precar romanesc plus mentalitatea de acasa suna cam asa: Sa nu iei note mici! nu suna: Pune mana si invata indiferent de nota!

    2. Seriozitatea de unde deriva vorbesti de proasta educatie dar cine are grija de educatia elevului? Si oare nu te uiti la sistemul educational romanesc deficitar pe toate planurile ca din varza devine pe zi ce trece mai varza? Cand esti obligat sa-ti faci teme de pe net pe motivul mult si prost gen referate gata copiate prefacute si altele iti mai arde tie sa inveti sau sa pui mana pe carte. La scoala tre sa vii cu placere ceea ce partial este vina profesorului. A fi profesor nu inseamna a fi geniu intr-un domeniu ci a fi geniu in a educa pe altii.

    3. Ce iti ofera Romania? Un salariu de 590 RON (minima pe economie). Majoritatea oportunitatilor de care vorbesti sunt programe finantate de straini deci nu tot la „Mozambic” ajungi? Sau ce sa-i faci frate traim in coruptie sau ne lasam mancati de altii sau murim de foame evident. Deasemenea patriotismul nu trece prin stomac si cand zic asta ma consider un adevarat patriot uita-te mostenirea romaneasca. Un imperiu bazat pe teoria „Sa moara capra vecinului!” plin de betivi si curve promovate pe TV. Si pe deasupra niste guvernanti de toata jena care nu mai pot nici sa se milogeasca fata de alte state ca toti le dau cu flit!

    4. Poate aici suntem prea naivi dar consider ca ar trebui sa te cobori cu picioarele pe pamant sa te uiti tu la Romania de doua ori si apoi sa judeci. Poate eu si tu si unii au cu ce trai. Dar majoritatea pleaca in strainatate sa munceasca si normal ca se transmite si copiilor lor. Te trezesti in Romania actuala cu o diploma ce oricand poate fi depasita de ceva $$ si stii bine la ce ma refer. Coruptia se adanceste prea mult si e greu sa o opresti. Degeaba avem romani educati in Romania cu zece mii de diplome muritori de foame cand poti sa ai un om cu 2-3 diplome in afara care castiga bani cat pentru zece romani si care are un trai decent.

    Concluzionez prin urmatoarele cuvinte vina nu este in totalitate a copiilor pentru educatia lor mai ales. Poporul roman isi merita soarta in contextul actual ce este promovat peste tot. In contextul unei media de scandal care trateaza prost lucrurile si in contextul unei mentalitati satule de minciuni tipic poporului. Uita-te nu numai la romani ci si la istoria lor. Citeste-i pe cronicari si vei vedea ca ei nu gasesc prea multe valori morale concrete in evolutia romaneasca ci pana si ei concluzioneaza printr-o adunare de muritori betivani ce isi doresc sa aiba glorie prin moartea capre-i vecinului. Citeste marile opere romanesti ce ilustreaza societatea de atunci ce se rasfrange in vremea actuala mentionez Grigore Ureche/Dimitrie Cantemir si du-te si la Mara la Ion si vezi ce au scris romanii culti despre soarta lor si apoi gandeste-te de doua ori si da-ti seama ce pamant ales suntem! PACE!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *