Ai grijă ce-ţi doreşti: Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii

Zilele astea, în timp ce uzam rotiţa de la maus pe Facebook, mi-a venit o idee după ce am observat că cel puţin 3 persoane publice, aflate în funcţii de decizie în respectivele domenii, postaseră pe Facebook nişte idei la modul „ar fi tare să facem asta în domeniul de care răspund”.

Practic, acele persoane au pâinea şi cuţitul în mână, însă le povestesc vecinilor cât de bine și frumos ar fi dacă ar veni cineva să taie pâinea astfel încât să ajungă la toată lumea. Aţi înţeles ideea.

Ştiţi vorba aia, ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple? Cam asta e ideea din spatele acestui articol şi, pam-pam, urmează un anunţ, al seriei „Ai grijă ce îţi doreşti”, pe care o încep astăzi şi în care vreau să vă arăt câteva dintre ideile/apelurile/promisiunile pe care le-au lansat diverși oameni înainte de a ajunge în funcţiile din care acum chiar au puterea să schimbe ceva și să pună în aplicare propunerile anterioare.

Primul subiect este Ionuţ Vulpescu, noul ministru al Culturii. Când a fost propus, mulţi au sărit în sus, pe bună dreptate, că e crescut din punct de vedere politic la sânul lui Ion Iliescu şi că din cauza aceasta nu merită credit. Am fost şi eu tentat să cred şi să afirm acest lucru, dar mi-am reconsiderat opinia. Faţă de mulţi alţi conducători ai Ministerului Culturii de la Revoluţie încoace, Ionuţ Vulpescu nu doar că este un om de cultură care se poate lăuda cu studii şi practică domeniu, dar a fost în permanenţă preocupat de dezvoltarea (ca să nu spun salvarea) culturii românești.

I-am citit blogul. Dacă aş fi fost în locul lui, după numire aş fi răsfoit articolele de pe blog şi aş fi notat toate lucrurile pe care le-am propus de-a lungul timpului pentru cultura din România.

Ionut-vulpescu

Printre poziţia fermă despre turul ciclist al Ţinutului Secuiesc şi protestul împotriva interzicerii filmului „Nymphomaniac”, două chestii chiar corecte, Ionuţ Vulpescu are pe blogul personal o mulţime de articole în care vorbeşte despre problemele culturii româneşti. Ceea ce e perfect pentru demersul meu e că mai toate textele sale conțin soluții și, la final, un call-to-action adresat unor instituţii, cea mai menţionată fiind inevitabil Ministerul Culturii.

Ei bine, Ionuţ Vulpescu a ajuns acum la cârma Ministerului căruia de-a lungul ultimilor ani i-a propus şi solicitat public fel de fel de lucruri. Să sperăm că nu a uitat de ele. Dacă da, să-i reîmprospătăm memoria:

  • Susţinerea de la buget a revistelor de cultură (link1, link2, link3)
  • Înfiinţarea unei comisii, în cadrul Ministerului Culturii, care să examineze situaţia instituţiilor culturale româneşti din Republica Moldova şi care să facă recomandări privind finanţarea acestora pe programe şi proiecte concrete. (link)
  • Identificarea cazurilor de instrumentalizare comunistă a memoriei istorice din spaţiul public românesc şi repararea lor. (link)
  • Demersuri pentru deschiderea unei secţii dedicate comunismului la Muzeul Cotroceni, pentru păstrarea memoriei represiunii comuniste. (link)
  • O soluţie pentru ca Bucureştiului să îi fie redată adevărata istorie. (link)
  • Reinstalarea plăcilor memoriale de pe clădirile în care au locuit personalităţi şi monitorizarea situaţiei acestor plăci. (link)
  • Strategie naţională pentru patrimoniul imaterial. (link)
  • Realizarea unor instituţii de cultură în Bucureşti pentru eventuala sa desemnare drept Capitală Culturală Europeană în 2021. (link)
  • Sediu pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române. (link)
  • Sedii reprezentative pentru uniunile de creaţie. (link)
  • Re-democratizarea accesului la cultură (redeschiderea de librării, reapariția emisiunilor de cultură în audiovizual, creșterea ponderii disciplinelor culturale în programa școlară, revalorizarea socială a omului de cultură, stimularea inițiativei individuale și a valorilor asociative, parteneriatul public-privat și a celui dintre autoritățile locale și cele centrale, o reașezare, în favoarea cetățeanului, a prețurilor actului de cultură, care a devenit adesea prea scump tocmai pentru cei care au nevoie de el), conectarea culturii cu turismul (restaurarea patrimoniului, infrastuctură), valorificarea patrimoniului cultural al Bisericilor din România. (link)
  • Salvarea casei Celibidache din Roman. (link)
  • Realizarea unei strategii culturale naţionale şi un set de norme care să prevină regionalizarea valorilor culturale naţionale. (link)
  • Strategie pentru relansarea cinematografiei. (link)

Domnule Vulpescu, mingea e la dumneavoastră! Câte dintre lucrurile de mai sus sunt pe agenda Ministerului Culturii în 2015? Câte vor fi duse la îndeplinire? 🙂

foto via Sport Total FM

4 thoughts on “Ai grijă ce-ţi doreşti: Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *