Faci gunoi, plătești. Este atât de simplu!

Miercuri, 8 Noiembrie 2017 | Bacau, Pareri personale | 1 comentariu

Că tot este astăzi Ziua Mondială a Urbanismului, n-am cum să nu remarc felul în care primarii multor comunități locale (precum orașele Dărmănești și Moinești, ambele din jud. Bacău) au dus populismul la nivelul la care să își țină cetățenii sub asediul gunoaielor. Asta pentru că li se pare că plătesc prea mult operatorului Romprest, sistând plățile către această societate contractată printr-o mare și lungă licitație la nivel județean.

A conduce o comunitate locală strict pe considerente populiste, încercând să le dai impresia oamenilor că ridicarea gunoiului ar trebui să coste puțin spre deloc, e o prostie. Ai un contract, vrei curățenie și servicii de calitate, plătești.

Gestionarea unei comunități locale înseamnă în primul rând să faci ceea ce trebuie, nu numai ce dă bine azi sau mâine. Nu de alta, dar poate că îți câștigi niște simpatizanți pe termen scurt, însă când te trezești că operatorul de salubritate n-a mai ridicat gunoiul de o săptămână pentru că tu refuzi să îi plătești facturile, o să ți se ridice toată comunitatea în cap. Inclusiv ăia cărora le-ai vândut iluzii și care te aplaudau când tu le vindeai gogoși.

P.S.: mai țineți minte când actualul primar al Bacăului le spunea oamenilor înainte de alegeri că taxa de salubritate ar putea fi suportată din bugetul local? Ăsta este un comportament profund iresponsabil nu doar din punct de vedere bugetar, ci din perspectiva protecției mediului.

Oricum, despre subiectul ăsta o să mai vorbim. Tehnic, așezat. :)

gunoi bacau centru 2014-2

1 comentariu la “Faci gunoi, plătești. Este atât de simplu!”

  1. Kros 8 Noiembrie 2017 at 14:01 Permalink

    Sectorul deseurilor trebuie sa fie o afacere importanta care sa aduca un plus in economia noastra.Impartirea gunoaielor in categorii bine delimitate si o colectare corecta.Sacii trebuie personalizati cu codul numeric personal sub forma codurilor EAN si containere de colectare care sa se deschida in momentul cind apropii eticheta personalizata pentru fiecare persoana,pentru fiecare tip de gunoi.Exemplu,container de sticla cu EAN pentru sticla.Nu coincide codul? Nu se va deschide.Gasesti un sac etichetat aruncat? Amenda pentru ca vei sti al cui este.
    Vrem sa ne dezvoltam si sa crestem nivelul de trai? Trebuie sa platim pentru asta.Toti.Nu ca acum ,cinci milioane muncesc si 20 primesc.


Lasa un comentariu