A început ID Fest 2015 (imagini de la deschidere)

Miercuri, 15 Iulie 2015 | Bacau, foto, Video | 2 comentarii

În mijlocul vacanței, trotuarul din fața Teatrului Bacovia și centrul orașului vor fi animate timp de o săptămână de sute de fețe noi, adolescenți veniți din toate colțurile țării la ediția cu numărul 16 a Festivalului de Teatru pentru Tineri “ID Fest”.

ID Fest 2015 a debutat aseară la ora 19:00, evenimentul de deschidere fiind, din punctul meu de vedere, mult mai sec față de edițiile anterioare.

După discursul înregistrat al actriței Coca Bloos, proiectat pe cupola albastră, și interpretarea acustică a imnului cu “ID Fest îți bate-n geam”, au fost prezentați partenerii, trupele, membrii juriului și apoi la revedere, ne vedem la petrecere. Nimic nou sub soare, exceptând multele figuri noi de prin trupe și prezentatorii: Eric Țuțuianu și Beatrice Goldan.

Eu, unul, aștept cu nerăbdare piesele. Chiar sper să reușesc să mă trezesc în fiecare dimineață astfel încât să nu ratez primele piese care încep la ora 10:00.

2 comentarii la “A început ID Fest 2015 (imagini de la deschidere)”

  1. anya 16 Iulie 2015 at 00:08 Permalink

    cat costa biletul de intrare?


Lasa un comentariu