Înconjurul Lumii cu Vunk, în Bacău (concurs cu invitație)

Miercurea viitoare, pe 18 martie, adică fix de ziua mea, trupa Vunk vine în Bacău cu turneul acoustic Înconjurul Lumii. E un concert inedit de 100 de minute, cu ecrane de proiecție, efecte speciale de scenă și lumini pre-programate – toate pentru a completa vizual piesele VUNK, rescrise special pentru acest proiect. Pentru că vorbim de un spectacol live în toată regula, cu instrumente și toate cele, nu se găsea loc mai potrivit pentru desfășurarea evenimentului decât Sala Ateneu „Mihail Jora”.

vunk inconjurul lumii bacau cover

Înainte să trec mai departe, trebuie să știți că în deschidere va cânta Alexandra Ușurelu. Așa. Încă nu-mi dau seama dacă datorită seriei de fotoreportaje cu Vunk pe care le-am postat de-a lungul timpului pe blog sau evoluției mele din meciul de „fotbal fără cuvinte” pe care l-am jucat cu membrii trupei vara trecută, dar cert e că sunt ambasador al concertului de săptămâna viitoare.

Prin urmare, îmi revine misiunea de a-i ajuta pe băieții de la Vunk să găsească cele mai tari lucruri din orașul Bacău. Plecând de la credința lor cum că „România este mai mult decât o țară, este o lume”, membrii trupei fac această hartă a lucrurilor faine în fiecare dintre cele 18 orașe în care ajung cu turneul Înconjurul Lumii. Concursul pentru invitația dublă pe care o pun la bătaie pentru concertul de miercuri vine în ajutorul acestui demers.

Dacă vreți să salvați de două ori 70 de lei (bilet normal) sau 40 de lei (pentru studenți și elevi) și să câștigați invitația dublă la concertul Înconjurul Lumii din Bacău, trebuie să îmi spuneți într-un comentariu ce anume credeți că ar trebui să facă neapărat băieții de la Vunk atunci când ajung în Bacău. Puneți-vă în postura lor și gândiți-vă că vreți să descoperiți Bacăul nu ca pe un oraș, ci ca pe o lume!

Mai multe detalii despre concert găsiți pe Facebook: facebook.com/events/543355715767518.

Parteneri: Avon, Europa FM și Prima TV

Update (18.03.2015): invitația a fost câștigată de Carolina.
Mi-a plăcut și descrierea lui Alex, însă cei de la Vunk caută mai degrabă ceva pozitiv. 

vunk inconjurul lumii bacau afis (1)

9 thoughts on “Înconjurul Lumii cu Vunk, în Bacău (concurs cu invitație)

  1. Primul lucru? Sa mearga la o pizza in centrul orasului, ei singuri, fara alaiul de fani. Sa fie in mijlocul altor oameni la fel de normali, anonimi si dornici sa serveasca o pizza fierbinte si gustoasa.

  2. Cand eram adolescenta, mergeam des in Parcul „PATRATEL”( in spatele fostei biblioteci) si imi intalneam prietenii. Pe langa prieteni, intalneam fel si fel de oameni care se asezau pe banca si se gandeau la „ale lor”. Cred ca ar fi interesant pt baietii de la Vunk sa intalneasca copii, adolescenti, tineri si persoane adulte in Parcul PATRATEL 🙂

  3. Centrul oraşului Bacău devine o lume în fiecare seară mai călduroasā. De la un capăt la altul, acesta este locul în care se adună băcăuani din toate clasele sociale, de toate vârstele. Cum poťi cunoaşte băcăuani mai bine de atât?

    Profitând de catedrala luminată, cel mai interesant punct din oraş, o simplă traversare a centrului seara oferă o imagine amplă asupra oamenilor si vibe-ului acestui oraş. Le recomand o plimbare, din Parcul Cancicov până în cel al Trandafirilor.

    Pe final se pot relaxa cu un ceai sau cu un vin bun la singura cafenea care ofera o privelişte de la înălțime asupra zonei centrale, să încheie o seara frumoasă şi să rămână cu imaginea Bacăului mult timp în minte.

  4. Salut!

    In primul rand ar trebui sa uite de faptul ca sunt celebritati („vedete”) romanesti pentru o zi, doua, trei sau mai multe. Inca de la intrarea in oras trebuie sa traga, puternic, aer in piept si sa-si antrenez nervii (aerul agricol, un aer incomporabil). Sa evite o plimbare centru-parc, ce are de oferit Parcul Cancicov fata de Herastrau, o aglomeratie de maidanezi mai mare probabil intr-un spatiu mai mic. Totodata, centrul este locul unde vor putea admira curse intre bolizi de mii de euro, cumparate de parinti si daruite unor pustani inconstienti. Pot admira copia fidela a Catralei mantuirii neamului, varianta economica. De ce sa-si piarda timpul intr o cafenea, lucru pe care nu pot sa il concep, cum poti cunoaste un oras dintr-un local in care inhalezi numai aerosoli de tigara si diferite mirosuri sau poate vor sa forteze un Chiaro sau se intalneasca cu baietii de la Cafea. Din putinul timp pe care il au de petrecut aici, sa mearga la Teatrul Bacovia, sa admire o fresca a societatii, singurul loc cu viata dintr-un oras fara viata. Un loc unde poti cunoaste oameni cu adevarat intelepti, respectuosi si plini de viata, de varsta a doua sau a treia, care sunt dornici sa-si impartaseasca experientele lor de viata si sa-ti ofere un sfat ca oamenii care candva reprezentau coloana vertebrala a orasului. Sa-si faca timp sa mearga la Biserica Precista, unde pot intelege intr-o clipa istoria Moldovei si pot admira ruinele cu mesaje de dragoste pe ele. Sa le faci turul pe bicicleta cred ca era cu adevarat o experienta in care riscai foarte multe, dar si-ar fi adus aminte cu placere. Bacaul trebuie inteles, nu doar vizitat, multe obiective nici nu sunt, trebuie sa inchizi ochiii si sa infrunti realitatea care o ascund oamenii din acest oras!

  5. Să mănânce sandwich la Viking’s sau pizza de la Luca și să vină la Radio UNSR Bacău, să simtă din nou studenți la cel mai tare post de radio studențesc.

  6. Nu sunt din Bacau, insa am invatat sa-l descopar departe de aglomeratie si oameni.
    Vunk ar trebui sa mearga intr-o plimbare, seara, pe dig, in spatele mall-ului. Privelistea nu se compara cu nimic, zgomotul Bistritei, linistea, departe de masinile zgomotoase. Acolo secundele au importanta si timpul are sens. Acolo te regasesti, departe de lume insa descoperind o alta lume.

  7. Simplu: sa mearga in afara Bacaului, pe dealurile spre Magura si sa priveasca orasul de la departare, daca e seara e si mai bine, privelistea nu se compara cu nimic.

  8. Eu le-as propune celor de la Vunk sa se plimbe prin centru, sa admire cele cateva cladiri mai importante, teatrul, biblioteca, statuia lui Bacovia si sa simta atmosfera orasului prin filtrele proprii.

  9. Sa ne cante. 🙂 Nu cred ca exista o modalitate mai simpla si mai.. intima de a descoperi Bacaul nu ca pe un oras, ci ca pe o lume.. Prin prisma apropierii de oamenii care locuiesc aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *