INNA în Bacău – între îmbulzeală, selfie-uri și balustrade instabile

Sambata, 24 Ianuarie 2015 | Bacau, foto | 2 comentarii

INNA, fără îndoială cel mai cunoscut artist român peste hotare în momentul de față, s-a întors aseară în Bacău, unde concertul pe care l-a susținut la Arena Mall a burdușit până la refuz nu doar centrul comercial, ci și jumătate dintre străzile orașului.

Vestea că cea mai like-uită persoană din România vine în Bacău și pentru o sesiune de autografe și fotografii de 2 ore i-a făcut pe băcăuani să ia cu asalt Arena Mall. Pentru că zilele astea sunt acasă, am fost și eu la concertul INNA din Bacău. Artista n-a mai fost aici din 2008, de la turneul de debut. Chiar dacă am ajuns fix la finalul evenimentului (între timp mi-am diversificat activitățile și am lăsat în urmă vremurile în care eram vânător de spectacole și concerte), am reușit să trag două cadre.

inna arena mall 2015-2

De fiecare dată când Arena Mall cheamă artiști cunoscuți să cânte la parter, cred că stresul cel mai mare al organizatorilor nu este dacă cei prezenți prind o poziție din care măcar să vadă artistul, lucru care chiar este o problemă pentru public și care ar trebui să reprezinte o îngrijorare și pentru cei care găzduiesc astfel astfel de evenimente, ci balustradele. Prin 2011, cei de la ISU Bacău spuneau că balustradele de pe culoarele celor două etaje ale mall-ului sunt foarte instabile și că oricând există pericolul ca acestea să cedeze.

Cât despre aglomerația de aseară din Bacău, care practic a paralizat străzile din nordul orașului, n-am s-o pun în cârca Arena Mall. Există locuri de parcare suficiente în spatele centrului comercial. Problema cea mai mare este accesul, îngreunat de lipsa de măsuri a municipalității și, desigur, de mentalitatea băcăuanilor: la mall se vine cu mașina!

inna arena mall 2015-1

Știi că în Arena Mall vine să cânte INNA și că tot Bacăul se va buluci să o vadă. De ce ții neapărat să conduci 1-2 kilometri, când ai putea veni la spectacol ori cu transportul public, ori la pas? Nici nu ai mai sta blocat în trafic jumătate de oră, nici n-ai mai avea stresul locului de parcare. Iar dacă vii cu mașina, ceea ce, să nu mă înțelegeți greșit, nu e un lucru de condamnat, de ce vrei să parchezi în buza clădirii? Eu, unul, veneam din cealaltă parte a orașului și știam ce mă așteaptă, așa că am parcat le vreo 2 străzi distanță de mall. Mi-a luat 3 minute să ajung în magazin. Nu claxoane, nu nervi, nu căutat locuri de parcare. :)

Galerii foto mai generoase găsiți la Mihai Costi, Deșteptarea și Adolescența Media. În rest, ca să fac o sinteză a părerilor din online: multe selfie-uri, sonorizare foarte fericită, recital live și aglomerație cum n-a mai văzut mall-ul de câțiva ani buni. Nu știu cum a fost cu vânzările, dar ar fi interesante niște cifre. Marius? :)

2 comentarii la “INNA în Bacău – între îmbulzeală, selfie-uri și balustrade instabile”

  1. Marius Sescu 25 Ianuarie 2015 at 11:36 Permalink

    Da, probabil au crescut vânzările la food court și mărunțișuri, eventual la hainele reduse, în rest m-aș mira. Evenimentele din astea cu cântări atrac kinderii, și nu pe cei cu bani, care vin la cumpărături când au chef, nu când vin unele să facă playback. Când se termină concertul kinderii pleacă și magazinele rămân. :)

  2. Marius Sescu 25 Ianuarie 2015 at 11:37 Permalink

    Să nu uit, cine e Ina? :)


Lasa un comentariu