Invitație în stradă pentru băcăuanii care nu vor grațiere

Mâine, 22 ianuarie 2017, în toată țara se anunță proteste masive față de intenția Guvernului Grindeanu de a adopta două ordonanțe de urgență privind grațierea și dezincriminarea abuzului în serviciu. Se iese în stradă inclusiv în Bacău, în Piața Tricolorului, începând cu ora 18:00.

Dacă ar fi să ne luăm după evenimentul de pe Facebook, peste 500 de persoane și-au anunțat prezența la manifestare, iar alte 900 sunt interesate să participe. Dacă nu plec la București (pentru că luni am examen), voi fi și eu printre ele. Dacă plec, mă duc oricum în Piața Universității.

Vă invit să faceți și voi același lucru deoarece strada este singura care poate face majoritatea PSD-ALDE să înțeleagă că țara nu e moșia lor și că cei vinovați de diverse fapte trebuie să plătească, nu să fie scutiți de niște legi favorabile parcă gândite cu și pentru corupții care au nășit acest nou guvern.

Avem cea mai bună dovadă că Guvernul Grindeanu pregătise pentru ședința de miercuri grațierea prin Ordonanță de Urgență. O regăsim în proiect, la articolele 6 și 7: „Art. 6 – Dispoziţiile prezentei ordonaţe de urgenţă se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017.” „Art. 7 – Prezenta ordonanța intra in vigoare la data de 18.02.2017. Noroc de președintele Klaus Iohannis!

Proiectul de modificare a Codului Penal prevede eliminarea unei pedepse din articolul 297 privind Abuzul în serviciu: „interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.” Ca să nu mai spun că pedeapsa e redusă: de la 2-7 ani -> la 6 luni-3 ani sau amendă. Altă noutate: e abuz în serviciu doar fapta prin care se cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei. De asemenea, acțiunea penală se va pune în mișcare DOAR cu plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Chiar n-am cum să fiu de acord cu o asemenea modificare legislativă!

proteste bacau colectiv 2015-7

One thought on “Invitație în stradă pentru băcăuanii care nu vor grațiere

  1. Mai facut curios si am studiat si eu ce vor sa gratieze actuala putere.Nu reiese ca vor fi gratiati cei condamnati pentru coruptie.In schimb vad ca se va deincrimina ,,abuzul in serviciu”.Cred ca este correct,este o aberatie cum se aplica acest asa zis abuz in serviciu.Va doresc sa fiti primar sau sa conduceti o firma si sa ramana acest articol asa cum este el.Am doi prieteni care au dosar pentru acest abuz in serviciu(amindoi lucreaza in privat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *