Aseară mi-a fost aplicată legea pumnului pentru că mergeam cu bicicleta

La doi ani după ce un angajat al Poliției Primăriei m-a amenințat că „îmi bagă mâna în gât”, aseară, în Parcul Catedralei, am primit un pumn serios în cap, în zona tâmplei, de la un domn care pretinde că i-am lovit cu bicicleta nepoata/fetița pe care NU o supraveghea.

Cu riscul de a stârni reacții de genul „bine ți-a făcut” și de a fi catalogat drept un procesoman, vă voi povesti în detaliu ce s-a întâmplat. După o tură bună cu bicicleta în afara orașului (deci nu-mi mai trebuia viteză sau alte lucruri, căci deja eram obosit), traversam cu bicicleta Parcul Catedralei. Eram în trecere. Veneam dinspre strada Oituz (vestul orașului) și mergeam spre strada Ștefan cel Mare, destinația mea fiind un supermarket. Nu știu dacă are vreo importanță, dar foloseam bicicleta pe post de mijloc de transport în acel moment și nu pentru agrement. Aveam undeva la 10-15 km/h (o viteză foarte mică) și eram corespunzător echipat: cască, lampă față/spate etc.

O fetiță (6-7 ani) se juca în mijlocul drumului și s-a gândit să se ridice și să alerge brusc spre mine. Am frânat puternic, am reușit să o evit, dar fata s-a oprit în mine, în lateral. A căzut în fund și s-a ridicat instant. Eu, unul, m-am speriat. Am lăsat în secunda 1 bicicleta jos pentru a mă asigura dacă e ok. Începuse să plângă, se speriase. Atunci a intrat în joc un domn (sunt generos) care se afla la o distanță de 10-15 metri, înjurându-mă. Principala lui grijă nu era fetița, ci eu. I-am explicat ce s-a întâmplat și că domnișoara nu are nimic, dar nu am apucat să termin fraza pentru că… m-a lovit. A vrut să-mi tragă un pumn în față, dar m-am ferit și am scăpat în cele din urmă cu un pumn în cap, în zona tâmplei. N-am mai fost lovit cu pumnul până în momentul de față, dar niciodată nu e prea târziu. Primul pumn nu se uită niciodată. Ochelarii au fost o victimă colaterală, dar care merită menționată. Slăvă celui care a inventat ramele flexibile, rezistente la pumni!

cristian ghinghes kristofer bicicletafoto: Gabi Mihai

Știți ce am făcut? Am sunat instant la 112 pentru că dreptatea nu împarți cu pumnii, ci cu legea în mână și cu raționalul la purtător. Dacă am greșit, răspund în fața legii, nu încasând pumni gratuiți în mijlocul orașului de la domni care probabil sunt obișnuiți cu reacții de acest gen. O țară, un județ, un oraș, un parc – toate se conduc după legi. E inadmisibil ce am pățit și tocmai de asta am sunat la poliție. Aș mai fi sunat la poliție dacă eram cu musca pe căciulă? Evident că nu. Aș fi sunat la ambulanță, în eventualitatea în care fetița ar fi pățit ceva. N-am lovit-o cu bicicleta și eu cred că am tot dreptul să circul cu bicicleta pe trotuar sau în parc, atâta timp cât nu deranjez pietonii.

Am fost la poliție, după care am vizitat spitalul pentru o radiografie la cap. Aș fi stat acolo 3 ore dacă eram vinovat? Am lucruri mult mai bune de făcut într-o seară din vacanța de vară, credeți-mă. Totuși, merită. Merită „bătaia de cap” pentru că astfel de oameni trebuie să răspundă pentru agresiuni de genul acesta. Înjurături și acuze nefondate am mai primit, dar un pumn în cap, nu. Ăsta-s eu: nu mi-a plăcut bătaia și nu am avut conflicte. Nu vreau să exagerez, dar există persoane care au murit de la un pumn.

legea nu e optionala

Nu mai departe de zilele trecute, când am participat la Școala pentru Democrație, mi-am consolidat ideea că trebuie să fiu responsabil și că orice abuz trebuie reclamat. Voi merge mai departe deoarece astfel de oameni trebuie să învețe că violența nu este o soluție. Un astfel de gest nu ar fi fost scuzabil nici în cazul în care îi loveam fetița. Omul, cu un cap mai mare ca mine, nu a ascultat ce aveam de spus și m-a lovit direct.

Există legi, există martori, există raport medical, urmează să merg mai departe și să depun plângere. Puteți să mă faceți procesoman, să-mi spuneți că există oameni cu probleme mult mai grave și să îmi reproșați că „încarc sistemul”. Lucrurile astea nu contează pentru mine. Am fost lovit, mi s-a pus în cârcă o faptă pe care nu am făcut-o și vreau ca respectivul bunic să învețe că legea pumnului nu este în vigoare. Nimic mai mult. Nu vreau daune, nu vreau circ. Vreau ca acel om să recunoască faptul că a reacționat greșit și să mă asigur că pe viitor se va gândi de două ori înainte să lovească un biciclist care nu are la dispoziție o infrastructură necesară. Vorba martorilor: autoritățile locale au și ele o vină din cauză că nu asigură bicicliștilor un cadru adecvat. Lupt pentru rezolvarea acestor probleme și vreau să cred că nu mă bat cu morile de vânt.

Nu uitați că diseară ne vedem la Luceafărul, cu bicicletele, de unde vom pleca într-un marș pe străzile municipiului Bacău pentru a sublinia necesitatea pistelor pentru biciclete și pentru a promova mersul pe bicicleta printre băcăuani. Ora 20:00. Sper să-mi dispară contuzia până atunci.

P.S.: Să aveți grijă! Nu răspund pentru pumnii pe care îi puteți încasa de la cei care nu reușesc să înțeleagă că bicicleta este un mijloc de transport, nu doar un obiect de agrement.

cover event

15 thoughts on “Aseară mi-a fost aplicată legea pumnului pentru că mergeam cu bicicleta

  1. Deci ieri a fost ziua copiilor lasati nesupravegheati observ.
    Am iesit si eu la o tura cu bicicleta din Nord pana la Narcisa ( era frumos si am zis sa las masina si sa fac oleaca de sport ) si nu iti zic ca 1, da 1 nu mi-a dat prioritate in trafic, una din faze fiind intamplate chiar langa un echipaj de Politie ( nu au luat nici o masura desigur ) iar la o tura lejera prin parc toti plozii imi sareau in fata si desigur ca tot eu eram vinovat ca cei care se numesc parinti, bunici etc nu isi supravegheaza odraslele si prefera sa stea cu berea la bot sau sa se uite dupa cai verzi.
    Chiar te apreciez pentru ca ai luat atitudine pentru ce ai patit si sper sa ai castig de cauza.
    Ne vedem diseara !

    1. Dragule, nu te plimbi prin parc fara sa-ti sara „plozi” in fata. Nu se poate. Daca vrei sa te plimbi prin parc te duci pe alei mai putin populate. Eu asa fac. Folosesc bicicleta drept mijloc de transport, dar, ocazional, intru-n parc sa gasesc o banca pe care sa-mi odihnesc poponeata (deja odihnita de pe sa) si sa fumez o tigara. Si nu ma plang de „plozi” pentru ca si eu sunt parinte si stiu cum e sa nu ai unde sa-ti duci copilul, intr-un loc sigur, fara masini, fara caini prea multi, fara alte pericole. Si inca ceva; ca parinte, simti din cand in cand nevoia de a te mai relaxa si tu (asta daca n-ai habar cum e sa ai responsabilitate 100% fata de o alta fiinta umana care depinde 100% de tine) si de aia te duci in parc. Acolo iti lasi „plodul” mai „liber”. Tu daca vii cu 30 la ora pe aleia principala, nici eu n-am timp suficient sa te observ si sa actionez si nici „plodul” nu stie cum sa se fereasca de tine, mai ales ca i se pare ca stai urcat pe ceva extraordinar (!).
      Am si eu un „plod” asa cum spui matale. N-are decat 1 an si 10 luni. Si incerc sa-mpac si capra si varza, asa ca o pun in remorca si ne plimbam frumos amandoua.
      Ca sa concluzionez, indiferent pe unde te plimbi, daca ai les un traseu care stii ca e frecventat de copii, reduci viteza si stai cu ochii in patru. Copiii sunt imprevizibili si pe langa asta, mai au si parinti ca cel de mai sus. Nu cred ca vrei sa ranesti un copil si sa-ti iei si-un pumn in cap (eu nu as reactiona asa, nu as sari la bataie, dar nu toata lumea are o educatie adecvata).

      1. Draga Madalina,

        Parcul e pentru toti, nu doar pentru cei care vor relaxare stand pe o banca sau sa iasa cu copilul la plimbare. Am specificat din prima ca mergeam incet ca nu eram la maraton. Daca iti scoti copilul la plimbare si il lasi nesupravegheat e vina mea ca imi sare in fata ? si daca dau sa evit in stanga fuge in stanga, daca dau sa evit in dreapta fuge in dreapta ? Nu cred. Exista locuri de joaca, iar aleile alea laterale pe care mi le sugerezi cred ca sunt potrivite si pentru tine. Daca al tau are aproape 2 ani si il lasi slobod prin parc in timp ce tu stai la terasa, nu stiu care e mai iresponsabil, eu ca ma plimb INCET prin parc cu 10km/h sau tu ca nu dai 2 lei pe copilul tau de 2 anisori si il lasi nesupravegheat.

  2. Dreptatea noastra si a celorlalti,
    dar nu stiu cata dreptate poti sa ai, sa poti da si un pumn.

  3. Prin parcuri si pe trotuare de fiecare data cand vad copii incetinesc foarte mult si sunt pregatit sa ma opresc, ba chiar de multe ori observ si parinti care isi atentioneaza copiii sa aiba grija si sa pot trece. Sper ca reclamatia ta sa aiba efect si mosu sa isi ia o amenda bine meritata.

  4. Bravo tie pentru atitudine. Bunicul in cauza cum a reactionat dupa ce a vazut ca ai sunat la 112?

    Acuma stau si ma gandesc: cu ce ti-ai ocupa timpul daca ai sta intr-un cartier dubios sau in Regie? La cate magarii se fac acolo (multe dintre ele te-ar afecta), n-ai mai avea timp nici sa mananci ca sa apuci sa le reclami pe toate. De la spagi greu de dovedit pana la batai cu cutite… ai invata codul penal in stilul asta.

  5. Acum 1 an, tot cam in aceeasi perioada ma plimbam impreuna cu pr. mea prin centrul orasului, zona prefecturii. Mergand regulamentar pe prima banda am fost injurat si batut de 4 indivizi, atat eu cat si prietena mea, ea fiind batuta cel mai grav (a pierdut 3 dinti). Cetatenii europeni conduceau un Mercedes negru mare, 4×4 iar ca model, tin minte doar ce scria pe spate…ca era un ML63 AMG 2012 (in momentul ala) cu numere de Italia pe care nu mi le m-ai adus complet aminte iar martorii „au fugit” acasa dupa incident.. si domnii, la costum, au considerat ca ii enervam si ca le-am atins si zgariat bolidul in momentul in care au trecut la 2 cm fata de noi. Mentionez ca detin in prezent o bicicleta de peste +4000 euro deci nu se pune problema ca am ciuda pe astfel de oameni cu bolizi de 15-20 000 euro…in fine, pe langa faptul ca au calcat si pe bicicletele noastre, ne-au batut (multa lumea s-a uitat), nici in ziua de azi nu au fost prinsi (si anchetati) desi mentionez am facut toate demersurile legale necesare. Aveti grija cum circulati si pe unde cu bicicletele!

  6. Sa intelegem ca politia a venit imediat si bunicul a fost legitimat? Sa ne tii la curent sa stim si noi daca sunand la 112 se rezolva ceva.

  7. Nu te lasa! Cere si daune! Nu esti procesoman, asa se procedeaza intr-o tara normala. Sa ne tii la curent

  8. Legat de pumnul in cap pe care l-ai luat priveste partea plina a paharului, putea fi si mai rau! Daca copilul era cu tacsu nu te vedeam bine….! Cand vei avea copii poate vei intelege, acuma chiar nu ai cum! INTREBARE: cand ai lovit copilul, te plimbai pe o pista amenajata pentru biciclete?” NU, asadar ciocul mic si joc de glezne, bineinteles ca nu sunt deacord sa-ti faci dreptate singur dar pe trotuar nu aplici regulile de circulatie de pe sosea. Legal vorbind daca loveai copilul (sau orice alt trecator) mai tare, sau necesita ingrijiri medicale treaba se complica al naibii de mult in defavoarea ta! Ar fi bine sa meditezi la treaba asta, intreaba si un avocat bun!
    PS: sunt mare amator de mers cu bicla, in general prin locuri mai putin populate de cocalari (cu si fara casca).

    1. Dane, am impresia ca tu ori nu esti din bacau, ori iti place sa te contrazici cu lumea pe net ca sa treaca timpul mai repede… Piste amenajate pt biciclete nu sunt deloc in orasul asta. Din punct de vedere al biciclistului regulile se aplica peste tot, anume sa casti ochii, nu gura si sa ai grija sa nu dai peste lume si nici lumea peste tine. In momentul in care tu te opresti si plodul alearga frenetic spre tine si da cu capul intre spitele tale, ce vina poti sa ai? Daca da plodul cu capu’-n stalp, te apuci sa iei stalpul la pumni? O patesc asta zilnic, si nu numai pe bicicleta, cand copiii alearga spastic scapati de sub control si se opresc cu capul fix in coaiele mele… sau cand vorbesc cu un prieten mai intens si ma trezesc ca ma impiedic de unul care nici el nu se uita nici parintii nu-l supravegheaza…

    2. bacaul e un oras mic. in afara de 2 parcuri si centru nu prea ai unde sa te plimbi decat daca faci un traseu in afara orasului. traseul nu-l faci cand esti sleit dupa o zi de munca si, la un traseu lung, iti trebuie macar un prieten la fel de odihnit ca sa nu te apuci sa vorbesti de unul singur ca un schizofrenic, conditii care sunt destul de greu de intalnit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *