Cireașa de pe blatul politic

Marti, 28 Iulie 2015 | Pareri personale, Politica | 1 comentariu

Supărați și bulversați de lipsa de interes a guvernanților de la București pentru Centura Bacău, o investiție vitală pe care toți politicienii locali ne-o promit de mai bine de 10 ani și care i-a făcut pe pesediștii băcăuani să meargă pe burtă în fața lui Victor Ponta and co. de dragul acestui incert obiectiv, neavând alte pretenții bugetare în fața “baștanilor” de la București, liderii locali nu știu cum să mai scoată cămașa.

Principala lor nedumerire este cum se vor prezenta la anu’ în fața alegătorilor cu zero realizări importante pentru Bacău: străzile sunt praf și pulbere, aeroportul-autogară pierde teren în fața celui de la Iași, recent modernizat pe fonduri europene, centura nu numai că nu e gata, dar nici măcar lucrările nu au început la ea, Spitalul Municipal e încă în construcție, iar tinerii fug din zonă fără să stea prea mult pe gânduri. Sunt eșecurile lor, ale tuturor celor care ne-au condus instituțiile locale în ultimii 10 ani.

Oamenii normali s-au săturat de minciunile lor, de afaceriștii lor, de blocurile lor de sticlă din centrul orașului, de partidele lor și de copiii lor de suflet, parcă pregătiți să facă în 2016 rocada de dragul stabilității. O stabilitate a corupției, a intereselor transpartinice și a unei opoziții false. O stabilitate a unui joc politic mincinos și bolnăvicios.

Au trântit un centru de afaceri ca oamenii lor de încredere să aibă birouri plătite din banii fraierilor. Lucrările de modernizare a rețelei de termoficare sunt și ele o frumoasă inginerie economică transpartinică. La fel și la decolmatarea lacului de la Insula de Agrement, lucrări executate, ca să vezi, de două firme: una de la PSD, cealaltă de la PNL. Pe drum a fost pierdută halda de fosfogips, un munte cancerigen neecologizat pe care Primăria Bacău l-a primit cadou de la Amurco/H&H Company (unii afirmă că numele firmei spune totul și înclin să le dau dreptate: îți aduce aminte de un politician al cărui nume începe cu H).

Mai am exemple, dar mă întorc la Centura Bacău. E un simbol al neputinței celor pe care și eu i-am votat, în naivitatea mea de puștan entuziasmat. N-aș mai face aceeași greșeală, ba chiar mi-am promis că o voi repara. Pardon, le voi repara, căci articolele în care i-am ridicat și lăudat sunt în mare parte greșeli. Nu toate, pentru că au făcut și lucruri bune liderii noștri locali, dar parcă prea puține ca impresia de final de mandat/e să fie una pozitivă. Cum le voi repara, asta veți vedea în curând.

Ei au ales șoferii, cățelușii care nu-i critică, jurnaliștii fără coloană vertebrală, afaceriștii de carton, tinerii controlabili, securiștii care n-au nicio legătură cu “patria a priori” și, poate cel mai trist pentru ei, poziția ghiocel în fața sultanilor de la București. Puțin patriotism (măcar local) n-ar fi stricat!

Dar cine sunt eu să îi judec, un “copchil” de 22 de ani prea idealist pentru politica bistrițeano-blatistă pe care o fac ei…

Inaugurare-Centrul-de-Afaceri-si-Expozitii-Bacau-9

1 comentariu la “Cireașa de pe blatul politic”

  1. Dan Petrescu 28 Iulie 2015 at 19:12 Permalink

    in centrul pozei vad un ”supravetuitor” si nu pot sa nu ma ia dracii cind stiu ceva firmituri din ascensiunea cameleonului …asta este drama proviniei mediocritatea,parvenismul si lichelismul ridicate pe niste piedestale efemere si iluzorii …25 de ani de trai anapoda in care va lorile si cei competenti au fost trecute la coada iar haimanalele au tinut si tin fruntea ….ca Bacauan nu am cum sa fiu rece si lipsit de empatie cu acei ce au mai ramas acolo si inca spera la o altfel de zi de miine nu neaparat rea ci doar mai altfel si in bine un bine care sa le fie comun si lor celor multi si nu numai LOR celor alesi ce se aleg si se numesc intre ei doar de dragul aparentei schimbari si nevoii de alternata la putere .


Lasa un comentariu la Dan Petrescu