Duminica, 27 Iulie 2014 | foto, muzica | 4 comentarii
Al treilea fotoreportaj pe care îl postez astăzi este de la Maraton 2014, festivalul verii în Bacău. Printre grătare, popcorn, mulți adolescenți, sucuri și energizante (asta e, conduc), în cea de-a doua seară am făcut și câteva fotografii. Atracția serii, B.U.G. Mafia. Eu îi prefer pe Paraziții, da’ nici B.U.G. Mafia nu-s răi. Oare cum e să cânți cu sticla de whisky în mână? Au mai urcat pe scenă Șuie Paparude, Gojira & Planet H, The Jattz și Secna. Au Nu pot să nu remarc persoanele care vin de-acasă cu sticlele de băutură și beau înainte de a intra în țarc. Da ce-ți pasă, ție, bă? Nu-mi pasă, nu mă interesează, dar e de porc. E bine că avem un astfel de eveniment în Bacău, dar adevărul este că mai avem câțiva ani până să înțelegem cu ce se mănâncă un astfel de festival. Când spun noi, mă refer la public. Organizatorii și-au făcut treaba.plictisit mixat Cezar, Dubtil, Phrasis Veteris, Priku și Zotist. M-am zbânțuit și eu puțin, dar mai mult de plictiseală.
Search
Articole Recente
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Gânduri după sesiunea despre administrația locală de la Colegiul Ferdinand
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
faptul ca nu intelegi o muzica, si totusi iti dai cu parerea, arata ca si tu mai ai foarte mult de invatat. Cezar este un artist desavarsit, cu niste creatii de exceptie. daca te ai plictisit, ghici a cui e vina?
A mea. Nu știu să mă distrez.
“Oare cum e să cânți cu sticla de whisky în mână?” – poate au aflat si ei de scorurile de la bar. 25 lei pentru 40ml jack + energizant mi se pare exagerat.
25 de lei e mult:)) du-te in vacanta in Uk sau Franta si da 12 euro pe o bere:)) Romania e raiul pe pamant:)Poate o Timi e mai buna;)