Mi-am tras dopuri de urechi

Joi, 28 Februarie 2013 | Pareri personale | 4 comentarii

Cred că zilele trecute am făcut una dintre cele mai bune investiții din ultimii ani. Nu sunt un împătimit al cluburilor, însă nu pot rata petrecerile trance și cele de la care trebuie să relatez pe Urban.ro. De asemenea, uneori sunt invitat să mixez, cum este cazul zilei de mâine.

Muzica electronică presupune extrem de mulți decibeli, iar urechile mele sunt praf după o seară în club. Pur și simplu ajung acasă cu urechile înfundate și cuprinse de țiuit. Deloc plăcut, asta e clar, iar această stare poate dura până la două zile.

Țin minte că la Liberty Parade 2009 am stat în față și, pentru că nu mai suportam zgomotul și îmi doream să îl văd pe Ferry Corsten îndeaproape, mi-am introdus în urechi mici bucăți de șervețel. Din cauză că am apăsat prea tare în timpul concertului, dopul din urechea dreaptă a avansat și mi-a blocat canalul auditiv. Am crezut pentru câteva ore că nu voi mai auzi cu o ureche. Știți ce nasol este? Am ajuns acasă și m-am dus direct la ORL. După o desfundare rapidă a urechilor, totul a fost bine.

Pentru a evita problemele de acest gen, m-am documentat și mi-am achiziționat Alpine MusicSafe Pro, niște dopuri de urechi ce au un raport calitate/preț de necontestat. Costă aproximativ 30 de euro și se găsesc și la noi. Evident, există produse de o calitate superioară, însă momentan nu trăiesc din muzică și n-am cum să dau peste 150 de euro pe o pereche de dopuri profesionale.

dopuri de urechi alpine music safe pro

Music Safe Pro sunt dedicate muzicienilor prefesioniști (ca mine, oare?), însă pot fi folosite la multe alte lucruri. De exemplu: la biserică, la TV (când cei de lângă voi simt nevoia să dea televizorul la volum maxim), în sporturile cu motor, la curse, etc.

Ce mă interesează pe mine este ca dopurile de urechi să filtreze sunetul, nu să îl oprească. Alpine MusicSafe Pro asta face. Tocmai de aceea pachetul vine cu trei seturi de filtrare. Atenuarea zgomotului poate fi joasă, medie și mare, în funcție de ce filtru pun pe dopuri. Filtrele sunt calibrate acustic și asigură o protecție optimă a auzului, însă fără pierderi de claritate a sunetului. Le-am testat și sunt super ok.

Nu mi-ar fi folosit la nimic aceste dopuri dacă sunetul s-ar fi auzit înfundat cu ele în urechi. De ce le-am mai cumpărat? Vă recomand și vouă să faceți o astfel de achiziție dacă mergeți la evenimente muzicale și nu doriți să mai ajungeți acasă cu urechile țiuind. Uite așa vă protejați “antenele” și vă feriți de problemele ce pot să apară la bătrânețe.

Mâine voi mixa în Club Monte Cristo alături de Snatt & Vix, un prilej numai bun de a le folosi.

P10 Kristofer (C) Liviu Terinte 2012
foto by Liviu Terinte

4 comentarii la “Mi-am tras dopuri de urechi”

  1. dan 1 Martie 2013 at 16:31 Permalink

    Da’ de ce nu dati muzica mai incet in cluburi?

  2. ano 20 Martie 2013 at 09:33 Permalink

    are dreptate dan. dati dracu muzica aia mai incet. se aude perfect si la 85 db.

    am spus perfect? scuze: “PERFECT!!!!” (cu majuscule).

  3. Codrut Sima 26 Martie 2013 at 15:00 Permalink

    Foarte tare!!! Recomanzi tuturor celor care merg in club astfel de dopuri pentru a evita problemele de sanatate… In alta ordine de idei, pentru a trai intr-un mediu sanatos si a face fata realului pericol de a ramane surd (daca asculti muzica la un volum mai tare de 80-90 Db cum se intampla, in opinia mea, in proportie de 99.9 % din cluburi) trebuie ca Dj-ul, angajatii si clientii cluburilor sa utilizeze astfel de dopuri. Esti constient de ceea ce spui ??? (asta daca nu cumva e o reclama prost conceputa). Imagineaza-ti ca in clubul in care mixezi toata lumea, inclusiv tu, poarta dopuri pentru ca muzica e prea tare. Mai mult decat atat, DOPURILE PENTRU URECHI SUNT, DE ASEMENEA, CONTRAINDICATE. Nu are rost sa continui cu critici pentru ca devin pe masura ce scriu din ce in ce mai consternat si as putea ajunge sa te jignesc, ceea ce nu vreau.
    Cum spuneau si “antecomentatorii” mei:
    LASA MUZICA LA UN VOLUM DECENT!!! FII RESPONSABIL !!! Toata lumea o sa fie multumita si distractia va fi in egala masura, fara repercursiuni.

    P.S. Scriu acest comentariu dupa ce am fost diagnosticat la varsta de 25 ani cu hipoacuzie bilaterala (surditate ireversibila la ambele urechi) provocata de o trauma sonora, in urma participarii mele la evenimente similare celor pe cale le organizezi (nu participam des, 1-2 ori/luna dar a fost suficient sa merg doua zile la rand)

    Si totul a pornit de la un banal tiuit in urechi…

  4. eu 31 Ianuarie 2015 at 01:48 Permalink

    cand eram in adolescenta si umblam prin discoteci aveam cu mine vata. Vata de aia ce era pe vremuri in fiecare casa… Cu mult inaintea inventarii padurilor de vata si alte chestii care exista acum. Pur si simplu nu suportam sa imi tiuie urechile dupa cateva ore de muzica tare. Deci imi bagam in urechi porcaria aia de vata. Partea interesanta ca mai toti din juru meu radeau de mine, dar ghici cine radea de ei pe drum spre casa sau a doua zi :)
    Nu stiu cum s-au potrivit lucrurile ca am ajuns inginer de sunet pe la concerte. In prima luna la noul job mi-am luat si eu dopuri de astea cu gauri prin ele :) nu de alea de spuma de la faramcie :) Nu sunt aceasi firma ca si astea si nici nu conteaza, important e ca isi fac treaba. Culmea e ca cu aceste dopuri imi pot face treaba. Da ma derajeaza muzica tare, nu sunt inca surd si sper ca nu voi deveni curand, dar pot sa zic ca romanii sunt foarte surzi. Mai toti sufera de surzenie si numai aud cum trebuie spectrul inalt al frecventelor. Treaba asta se traduce prin ” da ba si tu fusu mai tare” “nu aud cinelele nu vezi cum da ala in ele si nu le aud” etc…. :) Pe scena … e teroare, sa stai in preajma premierului si sa nu ai dopuri e calea cea mai sigura catre surzenie. aaaaaaaaa Am uitat. Toti artisti romani, mai ales solisti sunt surzi. La unii nu le ajung 2 monitoare date la maxim. De tobosari nu mai zic nimic :).
    Nu cunosc un dj care incepe showul la un volum si sa il termine la acelasi, pur si simplu e defect profesional, mai tare mai tare si mai tare.

    Pt cel de mai sus. DA, tota lumea ar trebui sa poarte protectii de urechi la concerte, dar mai ales in cluburi. Un concert simplu poate tine 50 de minute sau o ora juma, acolo nui asa mare baiu, dar cand stai 4-8-12 ore la un festival sau club/birt ai nevoie de protectii chiar daca ar fi muzica la 90 de dB.

    Si da, orice protectie de urechi de asta gandita special pt a permite si ceva muzica sa treaca dincolo de ele, este foarte inregula. Auzi in proportie de 80% corect, se reduce “volumul” perceput de urechi cu mult, dar il simti in continuare in piept, pantaloni :) etc si ajungi acasa fara dureri si tiuit de urechi.

    Mai este adevarat ca la purtarea protectiilor sau a castilor in ear bacteriile isi dubleaza numarul la fiecare 30 de minute, dar intre “surditate ireversibila” sau bacterii mai multe in urechi care pana la urma isi revin la numaru normal eu aleg bacteriile si surplusu de ceara ce il secreta urechea in cazu acesta.


Lasa un comentariu