Mic, dar binevenit: Decathlon are magazin și în Bacău

Joi, 13 Octombrie 2016 | Bacau, foto | 1 comentariu

Nu pot să îmi dau seama de ce a durat atât (3 ani de tatonări, dacă e să ne luăm după Alex Domșa, manager de dezvoltare pe România), dar avem în sfârșit un magazin Decathlon în Bacău. S-a deschis astăzi, în incinta Hello Shopping Park, având o suprafață de 1.250 mp. E destul de modest ca întindere față de magazinele din alte orașe, dacă e să mă întrebați pe mine.

Magazinul Decathlon de la Bacău e cel de-al 18-lea dn România. Conform directorului local Oana Stoica, acesta cuprinde peste 5.000 de articole sportive, acoperă vreo 50 de sporturi și numără 14 angajați, majoritatea fiind sportivi de performanță sau pur și simplu pasionați de fenomenul sportiv. Aceștia au fost prezentați la finalul conferinței de presă.

Conform celor din managementul Decathlon, investiția în acest magazin se ridică la 800 de mii de euro. Nu știu ce-am făcut să merităm asta, dar Alex Domșa de la Decathlon ne-a lăudat baza sportivă din Bacău. Eu cred că suntem tare în urmă la acest capitol și că sportul poate fi mult mai bine susținut de autoritățile locale, dar despre asta vă voi vorbi altă dată.

Până atunci, să ne bucurăm de faptul că avem un magazin Decathlon în oraș. Asta înseamnă că din ce în ce mai mulți băcăuani fac sport și că există perspective bune pentru a face pași serioși în sensul acesta ca oraș, mai ales prin valorificarea cunoștințelor studenților și absolvenților facultății de sport din cadrul Universității Bacău. Aici, în oraș, nu peste mări și țări.

De asemenea, un ditamai raionul e dedicat bicicliștilor în noul magazin Decathlon Bacău. Având în vedere că misiunea lor este mai ales aceea de a se implica în comunitate, îi așteptăm alături de noi în cadrul inițiativelor noastre. Nu știu cum sunt și dacă să vă recomand bicicletele lor, dar cine știe, poate voi afla cândva. :)

Fotografii de la inaugurarea de astăzi a magazinului Decathlon din Bacău

decathlon-bacau-inaugurare-1

decathlon-bacau-inaugurare-7

decathlon-bacau-inaugurare-2

decathlon-bacau-inaugurare-3

decathlon-bacau-inaugurare-4

decathlon-bacau-inaugurare-5

decathlon-bacau-inaugurare-6

1 comentariu la “Mic, dar binevenit: Decathlon are magazin și în Bacău”

  1. Robert 13 Octombrie 2016 at 22:31 Permalink

    Au preturi chiar foarte bune la adidasi, echipamente de ski, mingi etc. In schimb, bicicletele nu par asa “profi” :)


Lasa un comentariu