Vineri, 28 Noiembrie 2014 | Politica | 4 comentarii
Mă refer la afirmația sa, lipsită de rezerve, cum că Partidul Social Democrat nu are în momentul de față vreo legătură cu ideologia de stânga. A nu se înțelege că sunt vreo secundă de acord cu multe dintre acțiunile sale politice din ultimele două decenii! Ion Iliescu le zice bine mai ales despre tinerii care nu au cu cine comunica în PSD. Eu, unul, prin comunicare înțeleg discuții despre societate, nu doar ieșiri la bere cu miștouri ieftine și discuții despre gagici în program.
Plătim acum prețul confuziei ideologice din ultimii zece ani. Nu deplasarea spre centru o putem reproșa PSD. Ea este firească, până la urmă, ținând cont de schimbările din societate. Ce trebuie să ne reproșăm este obsesia noastră de a fi acceptați de cei de ”dreapta”, care nu ne vor accepta niciodată, pentru ca suntem adversarii lor firești. Nu pentru ei facem politică, ci pentru cei care se recunosc în valorile și principiile stângii. Și, orice s-ar spune despre noi, la guvernare am fost mai performanți decât dreapta. Dar și despre asta se pare că ne este jenă să vorbim! Noi suntem pe cale să pierdem competiția la nivelul ideilor. Și o pierdem pentru că, deși sunt atâția oameni, tineri sau mai puțin tineri, cu studii de cea mai bună calitate, aici sau în străinătate, declarați la stânga, ei nu au cu cine comunica în PSD! Să nu ne ferim de acest adevăr dureros. Oamenii aceia au convingeri ferme și ne reproșează faptul că noi nu mai credem în valorile stângii. Ce să le spun celor care îmi reproșează asta? Ce să le spunem celor care ne reproșează structurarea partidului doar ca un instrument de exercitare a puterii, fără ideologie și fără preocupare pentru construcția ideologică? Îi rog pe cei care tind să generalizeze și să mă facă automat comunist după ce l-am citat pe Ion Iliescu să se abțină și să se descarce în altă parte. Dacă nu pot totuși să se abțină, pot intra în discuții largi despre diferențele uriașe dintre social-democrație și comunism. Sursa: blog Ion Iliescu, “Scrisoare deschisă către membrii si simpatizanții PSD”Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- Ședința Consiliului Local Bacău din 27 mai 2022 (rezumatul proiectelor)
- Asistența socială + cabinetele medicale școlare = o mare ciorbă administrativă pregătită de primarul Viziteu
- Ședința Consiliului Local Bacău din 23 mai 2022 (rezumatul proiectelor)
- Ședința Consiliului Local Bacău din 17 mai 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- ROXANA on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Cătălin on Document: Negru pe alb, primarul spune că nu e treaba lui să monitorizeze colectarea și transportul deșeurilor din Bacău
Cand mai scrii despre cainii din Bacau???
E CRITICA SITUATIA!
Stau in Cornisa si mi e frica sa ies pe strada!
Am scris pe larg la începutul lunii trecute.
http://www.kristofer.ro/exista-viata-dupa-moarte-bacau-caini-vagabonzi-seara/
Nu s-a schimbat nimic între timp, din păcate. Se pare că Primăria Bacău nu acționează. Eu degeaba scriu dacă cetățenii nu pun o presiune mai mare pe autorități pentru a rezolva problema cu adăpostul.
mă, tu vrei să îl faci pe Mândruță să turbeze? :)))
O zice bine mosu’ la el pe blog! Eu zic ca se pregatesc schimbari mari la congres! Chiar sunt curios!