Vineri, 18 Decembrie 2020 | Bacau | Comenteaza
Peste 5 ore a durat ședința de astăzi a Consiliului Local, dar măcar la capătul acestora consilierii tuturor formațiunilor au fost mulțumiți de explicațiile noastre, ale executivului Primăriei Bacău, astfel încât au votat atât rectificarea bugetară în integralitate, cât și celelalte proiecte propuse de administrația condusă de primarul Lucian Stanciu Viziteu. Prin rectificare, alocăm bani pentru teste antigen din sponsorizări la Spitalul TBC, pentru consultanță în vederea realizării regulamentului de parcări și a planului operațional, pentru o serie de investiții în școlile băcăuane, pentru modernizarea grupului de cogenerare de la Thermoenergy, pentru topografierea proiectelor operatorilor de rețele astfel încât acestea să fie coordonate cu investițiile municipalității, pentru un concurs de soluții în vederea amenajării fondului forestier de 325 de hectare pe care îl avem la Tamași, dar și pentru 16 aspiratoare și automăturătoare menite a îmbunătăți curățenia stradală din oraș. Am intervenit și am punctat referitor la ceea ce urmează să facem în privința parcărilor din municipiul Bacău, în privința analizelor funcționale și financiare de la SSPM și CRAB, dar și la Stadionul municipal, subliniind că destinația actualului amplasament trebuie menținută pentru sport și agrement, indiferent de parcursul proiectului care urmează să fie finanțat de Compania Națională de Investiții în Cartiertul CFR. La orice alocare bugetară e normal să avem discuții, iar executivul din care fac parte ca viceprimar nu are nicio problemă în a pune pe masă toate datele și toate detaliile atunci când e vorba de banul public, atâta vreme cât dezbaterile sunt civilizate și constructive. Nimic de ascuns, totul la vedere!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 4 și 5 decembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Foto: Bacău Dance Open 2023 la Sala Sporturilor
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
Comentarii recente
- LeonMedia on Foto: Bacău Dance Open 2023 la Sala Sporturilor
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități