Miercuri, 30 Decembrie 2015 | foto | Comenteaza
2015 a fost un an destul de important pentru mine: mi-am dat seama că nu am ce căuta în partidele politice actuale, am terminat facultatea, am început un masterat tare folositor și m-am băgat în fel de fel de demersuri civice pentru tineri și pentru băcăuani care chiar îmi fac plăcere. Cu toate astea, am avut timp și să călătoresc, să descopăr locuri noi, să cunosc oameni curajoși și, până la urmă, să îmi hrănesc hobby-urile care m-au purtat spre activititățile pe care le întreprind azi: fotografia și bloggingul. Când am spus călătorit m-am referit inclusiv la acele deplasări prilejuite de proiectele în care activez sau la care am avut sau încă am ocazia să contribui. Doar câteva din cele 17 expediții de mai jos sunt pe cont propriu, adică în scop de recreere. Le pot număra pe degete. Dacă Bulgaria și Turcia le-am văzut ca turist, în Belgia și Grecia am fost cu două proiecte foarte faine, inițiate de Freedom House, respectiv RYMD. Am fost și la munte, și la mare, însă mi-aș fi dorit să schiez mai mult. De asemenea, mi-ar plăcea să am o ieșire în vestul Europei la unul dintre festivalurile muzicale la care tânjesc de ceva vreme să ajung. Nu știu în ce măsură voi reuși, având în vedere că urmează un 2016 plin de experimente și provocări. O să vedeți cât de curând despre ce este vorba. Nu am numărat kilometrii pe care i-am parcurs, însă știu sigur că cei mai mulți sunt pe ruta Bacău-București. E un “du-te, vino” permanent, aproape bilunar, pe care știu sigur că îl voi intensifica în primele luni ale anului 2016. 11 februarie – Slănic Moldova: Cum e pe Pârtia Nemira din Slănic Moldova 14-16 februarie – Bran, Râșnov, Brașov: Instagrame #13 (vacanţa intersemestrială) 20-22 martie – Veliko Târnovo (Bulgaria) 16-18 aprilie – Turda: Am fost la atelierul “Jurnalism și activism în era noilor media” al CRD 28 aprilie-6 mai – Antalya + Istanbul (Turcia) 10-14 mai – Bruxelles (Belgia): O vizită jurnalistică la Comisia Europeană | Nicio autostradă spre regiunea Moldova până în 2020 1-4 iulie – Carpații Meridionali (Transalpina, Transfăgărășan, Curtea de Argeș, Sinaia): Instagrame #15 (excursie în Carpații Meridionali) 30 iulie-3 august – Cluj-Napoca: Zilele acestea transmit de la Untold Festival 22-24 august – Albena (Bulgaria): Instagrame 17 (Civic summer tour 2015 24-27 august – Mamaia: Apusul din această seară @ Mamaia | Instagrame 17 (Civic summer tour 2015) 27-30 august – Predeal: la Școala de Vară “România Curată” 2-4 octombrie – Slănic Moldova: la trainingul “Ideea ta pentru Bacău” | Undă verde în Bacău? 22-25 octombrie – Slănic Moldova: În toiul toamnei la Slănic-Moldova (pentru alt training al RYMD) 31 octombrie – Comana (jud. Giurgiu): Instagrame #20 (toamna) 10-15 noiembrie – Skoulikaria, Arta (Grecia): București – Atena – Arta – Skoulikaria | Zile în Grecia | Instagrame #21 (Grecia) 19-22 noiembrie – Sinaia: Convenția Organizațiilor de Media III | Instagrame #22 (Sinaia)
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!